Sport

Sâmbătă, ora 15.00, Metalurgistul Cugir – FC Municipal Baia Mare *Opric vrea puncte pentru fotoliul de lider al seriei şi play-off!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir - Ariesul17FC Municipal Baia Mare (locul 6, 23 puncte) poposeşte sâmbătă, 22 martie, ora 15.00, pe Arena CSO, meci cu Metalurgistul Cugir, contând pentru etapa a 19-a a Ligii a 3-a. La al treilea joc consecutiv în faţa fanilor din această primăvară, după o rundă în care a stat şi înaintea „finelei” de la Sebiş de săptămâna viitoare, Metalurgistul Cugir speră într-o victorie care să o readucă în fotoliul pluşat al liderului Seriei a 5-a. În tur a fost 6-2 pentru cugireni, însă băimărenii lui Dan Toma (fost echiper al CFR-ului Cluj) sunt periculoşi pe terenuri străine (remize la Sebiş şi Ineu). Ex-uniristul Hodor, Duruş, Barbuloviciu, Feraru (lipseşte portarul A. Bota – suspendat) sunt numele importante din tabăra nou-promovatei din Maramureş. „În contextul finalului sezonului şi al luptei pentru play-off, meciul acesta are o importanţă sporită. Nu mai contează ce a fost în tur, trebuie să învingem, să continuăm seria victoriilor, mai ales că jucăm acasă”,  a declarat antrenorul Marius Opric, cu o unică problemă de efectiv, portarul Tiut (incert din motive medicale). Amfitrionii sunt pe val, cu 4 victorii consecutive şi 7 întâlniri în care n-au cunoscut gustul eşecului.

Petrecerea Divorțaților

*Coaliţie arădeană!

Metalurgistul Cugir-Soimii Pancota26Declarativ, Aradul a declanşat războiul împotriva conjudeţenilor, pretendenţi la promovarea în Liga a 2-a, trei echipe din judeţul respectiv fiind deja calificate în play-off: Naţional Sebiş, Şoimii Pâncota şi CS Ineu. Sugestive sunt părerile enunţate de siteul www.sportarad.ro de către doi dintre oficialii adversarilor la şefie. „Dacă nu formăm o coaliţie şi promovează Cugirul, ne vom face de râs, se va vorbi mulţi ani de acest lucru!”, a avertizat Pavel Piroş, preşedinte Şoimii Pâncota. „Dacă Cugirul promovează, le transmit de pe acum celor de la Sebiş, Pîncota şi Ineu să se ia toţi de mână şi să cânte în cor melodia… Aia ce i-o cânta Rednic lui Copos: «Ce bine-mi pare că aţi luat ţeapă!». Dacă una dintre noi nu promovează, vom fi fraierii fraierilor. Îi voi felicita personal pe toţi, în sensul că nu au nicio treabă cu fotbalul. Adică o singură echipă din judeţ să bată alte trei din alt judeţ ar fi de râsul lumii…”, a spus spumosul personaj Ionuţ Popa, apropiat al formaţiei Naţional Sebiş.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Europene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Campionatele Europene! Blăjeanul Victor Oniga, legitimat la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat la echipa națională a României Under 17 pentru calificările Campionatului European, jocuri în Cipru. Citește și: Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două […]

Citește mai mult

Sport

Atleta Mihaela Blaga (Mica Roma Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Corsa dei Castelli Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix, în weekend Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CS Universitar Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 la un concurs internațional, disputat la Trieste (Italia). Este vorba despre a 11-a ediție a cursei „Corsa dei […]

Citește mai mult

Sport

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00, în Divizia A1! Amelie Rotar împotriva Blajului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00! Amelie Rotar împotriva Blajului! Sâmbătă, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, este o confruntare electrizantă între Volei Alba Blaj și Dinamo, derby-ul etapei secunde din Divizia A1. Citește și: VIDEO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, după o finală […]

Citește mai mult