Sport

Sâmbătă, la ora 18.00, Industria Galda – FC Avrig | Găldenii, în căutarea primei victorii din noua ediție

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda are parte de un examen intern la debutul în al 5-lea sezon succesiv petrecut în eșalonul terț, sâmbătă, 25 august, de la ora 18.00, cu FC Avrig, echipă în compania căreia s-a impus în ambele dispute ale stagiunii precedente (2-1 și 1-0). O vară relativ calmă pentru gruparea găldeană în privința campaniei de transferări, exceptând plecarea lui S. Mureșan la Unirea Alba Iulia (încă nu s-au încheiat tratativele), principalele mutări fiind Cernea și ex-uniristul S. Fulea, întorși de la muncă din străinătate. “Obiectivul este să fim sănătoși și să ne bucurăm de fotbal cu toți susținătorii Industriei”, este declarația oferită de Paul Ciucă, devenit cel mai longeviv antrenor al unei echipe din Alba, acesta preluând banca tehnică al Galdei în toamna anului 2014. Probleme medicale acuză D. Lupșan și Cernea (se speră în recuperarea lor) înaintea primului joc oficial, în vreme ce echipa sibiană (cu care se pregătește și cugireanul M. Codrea, ce a semnat și cu Unirea Dej!) a fost eliminată din Cupa României, de Unirea Alba Iulia, în cursul săptămânii trecute.

Tocmai de numele lui Paul Ciucă se leagă marea dilemă a Industriei în acest campionat. Asta întrucât FRF încă nu a trimis echipei găldene un punct de vedere legat de faptul dacă antrenorul poate sta, sau nu, pe banca tehnică, în contextul exenimentelor de la Șpring, din Liga a IV-a, chiar dacă Industria a solicitat acest lucru în mod oficial.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult