Sâmbătă, la Aiud, Memorialul de fotbal internaţional “Krecsák Szőllősi Adalbert”
Sâmbătă, 21 octombrie, la Aiud, pe terenul sintetic din cartierul Micro se va desfăşura Memorialul de fotbal
internațional ”Krecsák Szőllősi Adalbert”, un turneu destinat elevilor de liceu organizat de Colegiul Național “Bethlen Gabor” Aiud, în parteneriat cu Primăria municipiului Aiud, Consiliul Local Aiud și Teren Sintetic Aiud.
Cele patru formaţii participante sunt Colegiul Național “Bethlen Gabor”, Colegiul Național “Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul Tehnic Aiud și Școala Profesională “Bethlen Gabor” din Gyomaendrőd (Ungaria), oraş înfrăţit cu Aiud. Participarea echipei din Gyomaendrőd face parte din colaborarea dintre cele două localităţi, în luna decembrie fiind rândul aiudenilor să întoarcă vizita. Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare, iar toţi participanţii vor fi recompensaţi cu medalii şi premii.
Organizatorii doresc ca Memorialul “Krecsák Szőllősi Adalbert” să devină o competiţie permanentă, care să se desfăşoare în fiecare an, scopul fiind acela de a valorifica potențialul motric al elevilor, precum posibilitatea socializării cu alți elevi de aceeași vârstă din alte orașe și ţări. Competiţia fotbalistică se desfăşoară sâmbătă, 21 octombrie, când la ora 9.15 este prevăzută deschiderea festivă, urmată de disputarea turneului propriu-zis, festivitatea de premiere (ora 12.45) şi o excursie pentru echipa oaspete din Ungaria (ora 13.30), coordonatorul acţiunii fiind Kerekes Ferenc (Colegiul „Bethlen Gabor”). Krecsák Szőllősi Adalbert a fost viceprimar UDMR în Aiud, a dispărut dintre noi în 2013, fiica sa fiind actualmente logoped în municipiul Aiud
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]