Sâmbătă, începând cu ora 11.00: Tabăra antică a Gărzii Apulum în curtea Palatului Copiilor din Cetatea Alba Carolina
Sâmbătă, 6 mai 2017, începând cu ora 11, în curtea Palatului Copiilor din Cetatea Alba Carolina se va deschide o tabără antică a Gărzii Apulum. Cu această ocazie vor fi organizate o serie de ateliere antice, precum cele de scriptoria, plante medicinale, jocuri romane, fierărie, pielărie, monetărie etc.
De asemenea, cei care vor vizita tabăra, care va fi deschisă până la ora 17.00, vor putea interacționa cu legionarii romani, dacii, gladiatorii și frumoasele dansatoare, care compun cele patru formații, reunite sub numele de Garda Apulum. Este vorba de Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis, patru formații de reenactment antic, compuse din voluntari albaiulieni, care au luat naștere în urma unor proiecte inițiate Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
De precizat că tabăra antică a Gărzii Apulum va funcționa doar de două ori în fiecare lună, în zilele de sâmbătă. Mai exact, pentru luna mai, atelierele antice vor putea fi văzute doar în zilele de 6 și 20 mai.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
Foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
