Curier Județean

SÂMBĂTĂ: ”Cuier pentru nevoiași”, amplasat în părculețul din fața Primăriei Aiud. Cetățenii pot dona îmbrăcăminte de sezon pentru persoanele aflate în nevoie

Ioana Oprean

Publicat

în

cuier nevoiasiPrimăria Municipiului Aiud în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez va demara începând cu data de 14 ianuarie 2017 campania umanitară ”Cuier pentru nevoiași”.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul acestei campanii, persoanele nevoiașe vor beneficia de îmbrăcăminte de sezon, pusă la dispoziție de Serviciul de Ajutor Maltez. În același timp, aiudenii sunt invitați să doneze doar îmbrăcăminte de sezon, în semn de solidaritate față de cei aflați în nevoie.

Astfel, sâmbătă, 14 ianuarie, începând cu ora 10:00, în părculețul din fața Primăriei Municipiului Aiud va fi amenajat un ”cuier” cu paltoane și articole vestimentare de sezon, care pot fi ridicate sau se pot depune alte articole similare, pentru toți cei aflați în nevoie.

”Ne exprimăm convingerea că, așa cum au făcut-o și cu alte ocazii, aiudenii se vor alătura și acestei campanii de ajutorare”, a transmis Primăria Aiud.  (C.M.)

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult