Actualitate

Salariile guvernatorilor din UE publicate de BNR pentru a putea fi comparate cu salariul lui Isărescu

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui documentar realizat de Banca Națională a României cu privire la veniturile încasate de membrii conducerilor băncilor centrale din Uniunea Europeană, în 2015, președintele Băncii Centrale Europene (BCE) a încasat un salariu de bază de 385.860 euro (32.155 euro lunar—n.r.). În plus, acesta beneficiază în mod gratuit de o reședință oficială aflată în proprietatea BCE.

Petrecerea Divorțaților

Totodată, membrii Comitetului Executiv și membrii cu normă întreagă ai Consiliului de Supraveghere angajați de BCE primesc, pe lângă salariul anual de bază, alocații suplimentare pentru reședință și reprezentare. La acestea se adaugă și alte sume cu titlul de alocații sau asigurări de sănătate, mai reiese din documentarul citat.

La Banca Angliei, în anul financiar 2014 — 2015, venitul total al guvernatorului a fost de 879.773 lire sterline, echivalentul a 1.022.540 euro (peste 83.000 de euro lunar), format din salariul de bază, alocația pentru locuință și contribuția pentru asigurări și servicii medicale și cea de pensie.

În Belgia, guvernatorul băncii centrale a câștigat, anul trecut, 478.559 euro (aproape 40.000 de euro lunar), la care se adaugă un plan de pensii suplimentar față de cel standard la nivel național.

Șeful Băncii Olandei a ajuns, în 2015, la un venit anual brut de 421.145 euro (aproximativ 35.000 de euro lunar), format din salariul anual, inclusiv prima de vacanță și al 13-lea salariu, și contribuții la asigurări de sănătate și pensie.

Remunerația încasată de guvernatorul Băncii Centrale a Germaniei a fost, anul trecut, în sumă de 436.356 euro (36.000 de euro pe lună) și a provenit din salariul de bază, remunerația specială și o alocație pentru diferite cheltuieli.

La Banca Spaniei, salariul anual al Guvernatorului a fost, în 2015, de 174.734 euro (14.500 de euro lunar), la care s-au adăugat alte alocații suplimentare, pentru care nu sunt disponibile informații publice.

În Ungaria, guvernatorul băncii centrale beneficiază de un salariu lunar de cinci milioane de forinți, aproximativ 16.116 euro. Însă, acesta mai are și alte avantaje pentru care nu sunt disponibile informații publice.

Banca Națională a Cehiei și-a plătit guvernatorul cu 190.391 euro în 2015 (peste 15.800 de euro lunar), sumă provenită din salariul de bază, prima de vacanță, bonusuri de performanță, bonusuri pentru lucrul în zilele nelucrătoare.

Pe de altă parte, în spațiul comunitar există și bănci centrale care nu publică veniturile membrilor de conducere, sau le publică doar valoarea totală a remunerațiilor încasate de aceștia la un loc.

Dintre acestea din urmă face parte Banca Franței, care are 11 membrii în Consiliul General și 15 membrii în Comitetul Executiv. Instituția publică doar valoarea agregată a veniturilor respective, care a fost de 3,1 milioane euro în 2015. În plus, se menționează că guvernatorul primește un salariu echivalent cu cel al vicepreședintelui Consiliului de Stat, însă nici salariul acestuia nu este public.

Reprezentantul BNR menționează, însă, că o simplă comparație între veniturile prezentate este irelevantă, dată fiind diversitatea structurii veniturilor salariale, a modului de prezentare a acestora, precum și a regimului fiscal diferit de la un stat la altul.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat, la începutul acestei luni, că și instituția pe care o reprezintă va publica veniturile membrilor Consiliului de Administrație. În plus, el a spus că, în prezent, obține un venit net lunar de 61.203 lei (13.601 euro) de la banca centrală.

Surse: realitatea.net; agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult