S-a înregistrat al TREILEA deces al unui pacient cu COVID-19 în județul Alba: Un pacient de 63 de ani, cu multiple probleme de sănătate
Grupul de Comunicare Strategică a confirmat un nou deces al unei persoane infectate cu coronavirus din județul nostru. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 63 de ani, tratat initial la domiciliu, apoi internat în Spitalul Municipal Blaj cu febră, tuse neproductivă.
Acesta a fost confirmat în urmă cu 3 zile, în data de 5 aprilie, data decesul fiind înregistrată astăzi. Potrivit diagnosticului de internare, acesta suferea de pneumonie bilaterală, insuficiență respiratorie acută, obezitate și hipertensiune arterială.
Pacientul fusese confirmat cu COVID-19, în urmă cu trei zile, în laboratorul DSP Alba, dar, din nefericire s-a stins astăzi, 8 aprilie 2020.
Este decesul cu numărul 207 la nivel național și cel de-al doilea înregistrat astăzi în județul nostru, după cel al unui pacient în vârstă de 90 de ani, care fusese internat cu probleme respiratorii acute.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
