Ruşinos moment pentru FC Unirea!
„Bătrâna Doamnă“ a avut parte de o misiune facilă în faţa „alb-negrilor”, pe care a reuşit să-i învingă prin „dubla” lui Capătă. Vizitatorii s-au dovedit pradă uşoară pentru gruparea arădeană, nereuşind în cele 90 de minute să-şi creeze o ocazie reală de poartă. Unirea Alba Iulia este în derivă totală, după ce a fost umilită în Copou, la Arad a survenit al treilea eşec la rând (o prestaţie foarte ştearsă, de victimă sigură) şi fosta prim-divizionară în sezonul anterior a ajuns în numai câteva luni să suporte umilinţa unei clasări pe penultimul loc în seria vestică, unul retrogradabil. Sunt 6 runde negre, cu un singur punct acumulat, adunându-se şi 266 de minute în care nu a înscris (precedenta reuşită în minutul 4 al meciului cu FC Silvania, din etapa a 12-a).
lSezon de coşmar, exemplul lui Alex
Greşelile majore din campionatul precedent (strategie, gândire în perspectivă) sunt plătite acum cu vârf şi îndesat, gruparea din Cetatea Marii Uniri regăsindu-se într-o postură jenantă! Plecată la drum cu intenţia declarată de a ataca promovarea (incredibil ce naivitate), Alba agonizează în subsol, zdruncinată din temelii, asaltată de memorii şi sub spectrul retrogradării. Cu motivaţia crizei financiare, opţiunile fotbalistice ale şefilor s-au dovedit a fi eronate, dureroasă pentru Unirea fiind comparaţia cu Voinţa Sibiu! Nou-promovata de pe Cibin este liderul neînvins al seriei, cu un parcurs fabulos sub comanda lui Pelici, antrenor la care şefii nici măcar nu s-au gândit în intersezon, nu l-au luat în calcule… Şi Alex, cu un lot nicidecum superior albaiulienilor la începutul sezonului se află pe prima poziţie, iar „alb-negrii” bifează etape penibile, la un mic pas de a fi aruncat prosopul. Acum Unirea reprezintă o umbră ce trăieşte pe muchia prăpastiei, la capătul unui sezon dezastruos, partida cu FC Argeş devenind o adevărată finală! Oricum confruntarea din ultima etapă a turului stă sub un mare semn de întrebare din pricina ameninţării cu neprogramarea, înmulţindu-se memoriile scadente…
lVlad Ignat în probe la Nottigham Forest
Portarul albaiulian Vlad Kleemann Ignat, care a împlinit 15 ani în data de 16 octombrie, se află în această săptămână în probe la echipa engleză Nottingham Forest, echipă clasată pe locul al 8-lea în eşalonul secund. Talentatul goalkeeper a plecat direct în Anglia după partida de la Arad şi urmează să se întoarcă la finele săptămânii, în 2 decembrie. „The Reds” îl va vedea la lucru pe junele ardelean, component al Naţionalei României Under 16 şi titular incontestabil al selecţionatei judeţene Under 16. Alţi doi unirişti au fost plecaţi în ultimul timp pentru a fi testaţi de cluburi din Europa, N. Stanciu de VfB Stuttgart şi F. Himcinchi de Legia Varşovia.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]