Royal Crown Trophy 2015: Peste 900 de câini din 15 țări vor participa la Alba Iulia la cel mai important eveniment chinologic al anului
Evenimentul include și un târg de adopții pentru căței metiși organizat de Primăria municipiului Alba Iulia în colaborare cu Asociația Arche Noah Transilvania
Competiția din acest an va reuni la Alba Iulia peste 900 de “campioni în lesă” de pe tot continentul european. Ajuns la a VI-a ediție, evenimentul organizat de Asociația Chinologică Alba alături de Primăria municipiului Alba Iulia, oferă șansa proprietarilor de câini de rasă, de orice dimensiune și de orice vârstă, să-și evalueze cei mai buni prieteni și să se distreze într-o atmosferă inedită, în Cealaltă Capitală. În afara handler-ilor, la Alba Iulia vor fi prezenți retaileri importanți din industria animalelor de companie, arbitri internaționali și reprezentanți ai asociațiilor chinologice din Romania și Europa.
Arbitrii din cadrul evenimentului provin din Argentina, Italia, Franța, Israel, Slovenia și România.
Expoziția Chinologică se desfășoară în zilele de 15 și 16 august 2015, pe Latura de Nord a Cetății Alba Crolina (Piața Toboșarului). Iubitorii de animale din Alba Iulia vor avea șansa să urmăreasca evoluțiile în 6 ringuri a peste 100 de rase canine. Pe parcursul a 2 zile se vor derula diverse probe în care arbitrii vor evalua frumusețea, capacitatea de lucru a câinilor, indicatori fizici, personalitatea animalelor, dar si potențialul handler-ilor de a relaționa cu cainele. La finalul fiecărei zile se va premia cel mai frumos câine al zilei (Best In Show), iar la finalul zilei a doua va fi ales Supreme Best In Show – câștigătorul celor două zile. Dincolo de competiția convențională, iubitorii de câini vor avea șansa să discute cu profesioniști din domeniu despre tot ce-i interesează și îi aproprie în pasiunea lor comună: diete, antrenamente, întreținere, medicină veterinară etc. Evenimentul are menirea de a arăta tuturor capacitățile extraordinare pe care le au companionii noștri cu patru picioare, adaptați unui stil de viață umanizat, modelat cu atenție și dragoste de către proprietarii lor.
Expoziția chinologică de la Alba Iulia este singura din România aflată Sub Înalt Patronaj Regal prin bunăvoința Alteței Sale Regale Principesa Maria a României și este cu intrare gratuită pentru public.
Evenimentul include și un târg de adopții pentru căței metiși organizat de Primăria municipiului Alba Iulia în colaborare cu Asociația Arche Noah Transilvania. Acesta este singurul ONG din județul Alba care a înființat, exclusiv din fonduri proprii, un Centru de adopții pentru câinii fără stăpân, care funcționează în localitatea Vințu de Jos, str. Lucian Blaga nr. 64. De la deschidere și până în prezent aici au fost găzduiți peste 110 câini abandonați, pentru mai mult de jumătate dintre ei găsindu-și stăpâni, în Alba și zonele limitrofe, dar și în străinătate (Germania).
PROGRAMUL ROYAL CROWN TROPHY ALBA IULIA:
*Sâmbătă, 15 august 2015
Ora 9.00: Expoziție națională – câini de toate rasele
Ora 10.00: Expoziție de câini Rasa Boxer German
Ora 11.00: Târg de adopții
Ora 16.00: Expoziției internațională – câini de toate rasele
Ora 19.00: Program special – Best In Show (Cel Mai Frumos Câine al Expoziției)
*Duminică, 16 august 2015
Ora 9.00: Expoziție internațională – câini de toate rasele
Ora 11.00: Târg de adopții
Ora 13.00: Demonstrații de dresaj
Ora 14.00: Program special – Best In Show (Cel Mai Frumos Câine al Expoziției) și Supreme Best In Show
Alba Iulia figurează în calendarul competițional oficial al Federației Chinologice Internaționale din anul 2010.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică
Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]
Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat
Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]
