Românii vor putea opta pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate. Proiect de lege aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 26 octombrie, un proiect de lege care prevede posibilitatea ca cetățeanul să opteze pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate, cu sau fără imaginea impresiunilor papilare a celor două degete arătătoare, sau a unei cărți de identitate simple, fără CIP.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, această posibilitate este oferită și în cazul minorilor, dar la solicitarea părinților sau a reprezentaților legali.
„Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum și utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creșterea calității și accesibilității serviciilor publice”, se arată în comunicat.
CEI va respecta cerințele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migrației ilegale, al traficului de droguri și de persoane, în condițiile în care cărțile de identitate actuale sunt realizate cu tehnologie din anii ’90.
Guvernul precizează că noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.
„CEI va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului. Noul document de identitate nu va conține date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului. Cardul de sănătate își încetează valabilitatea în momentul emiterii către titular a unei cărți electronice de identitate. Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleași condiții din prezent”, adaugă sursa citată.
Proiectul adoptat de Guvern privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români stabilește inclusiv termene, diferențiate, de valabilitate a actelor de identitate, în funcție de vârsta titularului, în scopul surprinderii modificărilor fizionomiei titularului.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
