România întrece Italia la producția de mașini: Câte a construit în 2021 și pe ce loc ne aflăm
România întrece Italia la producția de mașini: Câte a construit în 2021 și pe ce loc ne aflăm
Anul trecut s-au cumpărat în lume peste 65 de milioane de mașini noi, în creștere față de 2020, însă piața europeană a scăzut, din cauza crizei semiconductorilor. În UE s-au produs 10 milioane de mașini, iar România a fost pe locul șase la producție, urcând două locuri față de 2020, înaintea Italiei.
Datele fac parte dintr-un raport anual al ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile), citat de hotnews.ro.
România este pe locul 6, depășind în 2021 și Italia. Producția auto a scăzut la noi cu 4%, iar în Italia, cu 8%. Ungaria este pe locul 7.
România a produs în anul 2021 mai multe autoturisme decât Italia
În lume s-au vândut 65,8 milioane de autoturisme anul trecut, arată un raportul ACEA, cu 2,3 milioane mai multe față de anul 2020. În China s-au vândut peste 20 milioane, în SUA 11,8 milioane, iar în UE, 9,7 milioane.
Dintre piețele mari, cea din India a crescut puternic, cu 26%, în timp ce Coreea de Sud a scăzut cu 10%. Piața rusă a crescut, la peste 1,5 milioane de mașini noi cumpărate, dar anul acesta va aduce o scădere de zeci de procente.
Peste o cincime dintre mașinile noi cumpărate în lume s-au vândut în Europa. Germania fiind cea mai mare piață, cu 2,6 milioane unități, urmată de Franța, cu 1,65 milioane. Cea mai slabă lună a fost august, cu aproximativ 600.000 de mașini noi vândute în UE. Cele mai bune au fost lunile martie și iunie, cu peste un milion.
Producție auto
În lume s-au produs anul trecut 63,1 milioane autoturisme, cu 1,6 milioane mai multe decât în 2020. În China au fost produse peste 20 de milioane de mașini, în UE 10 milioane, în SUA 6,3 milioane, iar în Japonia, 6,6 milioane.
Cele mai mari țări producătoare de mașini din UE
Germania 2,94 milioane
Spania 1,6 milioane
Cehia 1,09 milioane
Slovacia 969.000
Franța 854.000
România 420.755
Producția auto din UE a scăzut cu 7,1%, iar în Germania scăderea a fost de 13%. Doar în două țări din top 10 a crescut producția auto: Suedia și Slovacia.
Din UE s-au exportat anul trecut mașini în valoare totală de 125 miliarde de euro, iar cele mai multe au ajuns în SUA, China și Regatul Unit (peste 65.000 de unități în cele trei țări la un loc). Exporturile către Rusia au crescut cu 41%.
Importurile UE au fost mult mai mici: în valoare totală de 52 miliarde euro, cele mai multe mașini sosind din SUA, Marea Britanie, Coreea de Sud, Japonia și Turcia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]
Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]
