Actualitate

România are cel mai mare număr de bugetari din istoria recentă! Peste un milion de angajați

Ioana Oprean

Publicat

în

România are cel mai mare număr de bugetari din istoria recentă! Peste un milion de angajați

Datele publicate de către Ministerul Finanțelor, vineri, arată o creștere cu peste 30.000 a numărului angajaților în sistemul bugetar.

Petrecerea Divorțaților

Mare parte a acestor noi angajări au fost la Ministerul Educației, fiind cel mai probabil vorba de posturile de profesori suplinitori, însă trendurile arată o creștere a numărului angajaților în special în administrația centrală.

Citește și: Angajații din România care întrec IT-iștii la capitolul salarii! Domeniul cu salariul mediu de peste 11.000 de lei

Cel mai mare număr de bugetari din istoria recentă

Datele publicate vineri de către Ministerul Finanțelor arată că numărul angajaților în sectorul bugetar a ajuns în luna octombrie la 1.289.405, cel mai ridicat număr din istoria recentă. Față de luna septembrie, numărul angajaților în sectorul public a crescut cu 30.267, însă cea mai mare creștere s-a înregistrat la Ministerul Educației.

Astfel, dacă la finalul lunii septembrie, sectorul bugetar număra 1,259,138 de angajați, dintre care 273,070 la educația, numărul salariaților din educație a ajuns acum la 300.124, o creștere cu 27.074 de angajați. Experții din domeniu sunt de părere că cel mai probabil această creștere se datorează contractelor semnate de către profesorii suplinitori, care sunt angajați la 15 septembrie și își primesc primele salarii în 15 octombrie.

De altfel, în luna iulie, numărul angajaților de la Ministerul Educației era de 295.792, pentru ca în luna următoare să scadă la 273,573, deci o reducere cu peste 22.000 a numărului de posturi. În luna iulie, numărul total al bugetarilor era de 1,283,205, cu peste 6.000 mai puțin față de luna aceasta.

Numărul salariaților din sectorul public din ultima lună este însă cel mai mai mare din istoria recentă. În luna iunie a acestui an, luna în care s-a schimbat premierul țării, numărul bugetarilor era de 1.284.199, cu 5.206 angajați mai puțin.

La începutul anului, numărul salariaților era de 1.278.688. Dacă și mai înapoi, în noiembrie 2021, momentul în care este instalat Guvernul Ciucă, vedem că la acea dată numărul bugetarilor era de 1.258.810. Practic, de la venirea la putere a coaliției PNL-PSD, numărul bugetarilor a crescut cu 30.595.

La finalul anului 2020, adică fix când la Palatul Victoria era instalat Florin Cîțu numărul angajaților în sectorul de stat era de 1.249.624, iar cu un an înainte, în octombrie 2019, numărul acestora era de 1.235.789. Dacă mergem și mai înapoi în timp, vedem că la finalul anului 2016, numărul bugetarilor era de 1.190.366, iar cu un an înainte, la finalul lui 2015, era de 1.187.217. Practic, în ultimii opt ani numărul angajaților la stat a crescut cu peste 100.000 de angajați, număr echivalent cu populația unui oraș măricel din țara noastră, precum Buzău, care avea la ultimul recensământ 103.000 locuitori.

Creștere a numărului angajaților din administrația centrală

Din cei 1.289.405 de bugetari, marea majoritate sunt în administrația publică centrală, 822.948. Ceea ce se remarcă este creșterea constantă a numărului angajaților unor instituții centrale, în special în ultimele luni. Asta în condițiile în care, încă din vară liderii PNL și PSD au demarat negocierile pentru o ordonanță privind reducerea cheltuielilor guvernamentale.

Încă de atunci liderii coaliției vorbeau de înghețarea angajărilor la stat, iar ordonanța 90/2023, votată în 27 octombrie, prevede reducerea numărului consilierilor și angajaților din structurile guvernamentale. Totuși, instituțiile centrale și ministerele au până la finalul anului să-și prezinte noile scheme de personal, ceea ce înseamnă că reducerile de personal s-au amânat pentru anul viitor.

Între timp însă, unele instituții își sporesc numărul de angajați în continuare. Cazul cel mai evident este la Secretariatul General al Guvernului, instituția sub autoritatea căreia se adună o mulțime de alte instituții, departamente și institute.

La finalul lunii octombrie, SGG a ajuns la 5.139 de angajați, în creștere față de luna anterioară când erau doar 5,082 de angajați. În luna iunie, atunci când Marcel Ciolacu a preluat funcția de premier, în cadrul SGG erau angajați 4,763 de persoane, cu 319 mai puține. La finalul anului 2015, în aparatul SGG erau angajate 3.036 de persoane.

La finalul lunii trecute, doar salariile de bază pentru angajații SGG ajunseseră la 278 milioane lei, cu aproape 20 de milioane în plus față de luna trecută. Doar voucherele de vacanță plătite în acest an se apropie de suma de 5 milioane lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

Citește mai mult