Rocada guvernamentală. Când va avea loc? Nicolae Ciucă: „Nu pe 24, că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare, puțin mai încolo”
Rocada guvernamentală. Când va avea loc? Nicolae Ciucă: „Nu pe 24, că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare, puțin mai încolo”
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Iaşi, că deşi în momentul de faţă nu există nicio discuţie privind rocada de la guvernare între PNL şi PSD, aceasta va avea loc în conformitate cu înţelegerea din protocol, transmite Agerpres.ro.
„Nu există niciun fel de discuţie în momentul de faţă despre amânarea, cu atât mai puţin despre nerealizarea ei. Ca atare, la finele lunii mai, nici pe 24, că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălţare, puţin mai încolo, dar se va realiza. În momentul de faţă, sigur, cea mai simplă modalitate este să se facă rocada conform înţelegerii din protocol, având totuşi în vedere dinamica şi evoluţia întregii situaţii. Nu trebuie să excludem şi varianta negocierii pe unu la două ministere, dar dacă se depăşeşte această măsură şi dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în linişte de fiecare parte, atunci nu o să avem de câştigat, ci doar de pierdut”, a afirmat preşedintele PNL.
Nicolae Ciucă a adăugat că rolul conducerii partidului este să facă în aşa fel încât această rocadă să se realizeze în linişte, cu preluarea şi continuarea obiectivelor guvernamentale.
„Am transmis după BPN-ul trecut câteva formule de organizare la nivel central şi la nivel local. Nu avem timp să aşteptăm să treacă Paştele viitor ca să ne putem organiza şi să începem să ne desfăşurăm activitatea politică la nivelul fiecărei organizaţii, fiecărei filiale. Din momentul în care am luat respectiva decizie, aprobată în BPN, am stabilit cu secretarul general să lăsăm o perioadă. Nu este mare lucru şi nici nu este cine ştie ce sofisticăţiune. Este o chestiune care este prevăzută în statut, doar că este sistematizată într-un anume fel. După care, o să facem în aşa fel încât să discutam modul în care ea se transpune în practică”, a spus Ciucă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
13-15 noiembrie 2026 | Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative
Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative Vremea se schimbă radical în România. Ploile, vântul puternic și ninsorile vor afecta mai multe regiuni ale țării, iar de sâmbătă temperaturile vor scădea accentuat. La munte se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, în timp ce în […]
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, și îndeplinesc condițiile legale, trebuie să depună cererile la primărie până la 20 noiembrie pentru a primi sprijinul începând din această lună, anunță Agenția […]
Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii
Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul său. Președintele Nicușor Dan a confirmat existența unei oferte transmise administrației de la Washington, a vorbit despre împărțirea costurilor și despre […]

