Rezultate frumoase pentru elevii Colegiului Național Militar ,,Mihai Viteazul” la faza judeţeană a olimpiadei de chimie. O elevă calificată pentru al doilea an consecutiv la faza naţională
Desfășurată recent, faza județeană a olimpiadei de chimie a stârnit interes pentru elevii Colegiului Național Militar ,,Mihai Viteazul”.
Deși este disciplina ce se studiază doar o oră pe săptămână, pasiunea pentru universul moleculelor, atomilor și reacțiilor substanțelor dovedită de către domnul profesor Lucian Irimie s-a transmis și elevilor. Așadar, la ediția din acest an şcolar, și-au manifestat curiozitatea reacțiilor chimice elevi din clasele IX-XI.
Deși competiția a fost strânsă, iar subiectele au avut un grad ridicat de dificultate, elevii în uniformă au dovedit maturitate și seriozitate, atît în pregătire, cât şi în tratarea fiecărui subiect în parte. Dintre cei trei elevi calificaţi la faza judeţeană, Coman Ilișca (X), Gheorghiu Radu (XI) şi Mătușa Alexandru (XI), doi au obținut rezultate frumoase.
Astfel, elevul caporal Mătuşa Alexandru a obţinut menţiune, în timp ce eleva caporal Coman Ilișca, pentru al doilea an consecutiv, s-a calificat la faza naţională, obținând premiul al II-lea. Felicitări şi mult succes în etapa următoare!
Text si foto: Daniela Filimon
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]