Rezultate avocatură 2015: Doi candidați, admiși la examenul de primire în profesia de avocat stagiar în Baroul Alba
Doar doi candidați, din 32 înscriși, au fost admiși, înainte de contestații, la examenul de primire în profesia de avocat stagiar în Baroul Alba, potrivit informațiilor publicate, luni, pe unbr.ro.
Este vorba despre Airinei Andreea Maria – 73 de puncte și Sanda Diana Raluca – 72 de puncte.
Examenul a fost susținut în 14 septembrie și a constat în verificarea cunoștințelor juridice printr-un test grilă (100 de întrebări) la disciplinele „Organizarea și exercitarea profesiei de avocat”, „Drept civil”, „Drept procesual civil”, „Drept penal” și „Drept procesual penal”. Fiecare răspuns corect este egal cu un punct, iar candidații, au trebuit să obțină, pentru a fi declarați admiși, cel puțin zece puncte la fiecare disciplină în parte și cel puțin 70 de puncte în total.
Au făcut peste 70 de puncte, însă nu au obținut peste 10 puncte la fiecare disciplină în parte: Manciulea Paula – 78 de puncte, Hațegan Alina – 73 de puncte, Motolity Larisa – 73 de puncte, David Ioana – 70 de puncte.
Click AICI pentru a vedea tabelul cu notele candidaților din Barourile Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj şi Maramureş
Click AICI pentru a vedea rezultatele candidaților din toată țara.
Candidații respinși la examenul din data de vor putea formula contestații la punctaj până cel târziu marţi, 22 septembrie 2015, ora 10,00. Contestațiile se vor redacta prin utilizarea unui formular tip publicat pe unbr.ro și pe pagina web a centrelor de examen ale I.N.P.P.A. și se vor transmite, respectiv depune într-una din următoarele modalități:
– personal, la adresa centrului de examen (Centrul teritorial INPPA) la care a susținut examen candidatul;
– prin fax la numărul 021-330.12.97;
– prin email la adresa [email protected]
Candidații din Alba au susținut examenul la centrul teritorial Cluj-Napoca. Arondarea candidaţilor pentru susţinerea examenului s-a făcut în raport de baroul la care s-a depus cererea de înscriere la examen şi la care, în caz de primire în profesie, candidatul care a promovat examenul este obligat să se înscrie, fără a se putea înscrie în alt barou, astfel:
- a) I.N.P.P.A. central (Bucureşti): Barourile Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Constanţa, Tulcea şi Dâmboviţa;
- b) Centrul teritorial Braşov: Barourile Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Prahova şi Sibiu;
- c) Centrul teritorial Cluj-Napoca: Barourile Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj şi Maramureş;
- d) Centrul teritorial Craiova: Barourile Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Argeş, Teleorman şi Vâlcea;
- e) Centrul teritorial Iaşi: Barourile Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
- f) Centrul teritorial Galaţi: Barourile Galaţi, Brăila şi Vrancea; g) Centrul teritorial Timişoara: Barourile Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Satu-Mare şi Timiş.
Pentru a putea susține examenul, candidații trebuiau sa îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995:
- să aibă exercițiul drepturilor civile și politice;
- sa fie licențiați ai unei facultăți de drept cu durata stabilita de lege;
- să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege;
- sa fie apți, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.
Dosarul de înscriere a trebuit să cuprindă:
- cererea de înscriere;
- certificatul de naștere (copie certificata pentru conformitate);
- actul de identitate (copie);
- diploma de licență (copie legalizata); (Pentru diplomele de licență obținute după anul 1995, s-a depus și copia legalizata a foii matricole.)
- dovada de plata a taxei de înscriere in cuantum de 1.000 de lei (original);
- certificatul de cazier judiciar (eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii);
- certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând și o evaluare psihiatrica;
- certificat eliberat de baroul competent in care solicitantul a mai fost înscris in profesie, care să ateste cauzele încetării calității de avocat ori, daca este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
Cei care au susținut in 2015 examenul de licență au putut depune în locul diplomei adeverința de absolvire. În acest caz, actul nu trebuia sa fie însoțit de foaia matricola.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]
