Curier Județean

Reuniune pe teme medicale la Sebeş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Recent a avut loc la sediul Spitalului municipal Sebeş o întâlnire între medicii specialişti ai spitalului şi medicii de familie din zona arondată Spitalului municipal Sebeş, scopul acesteia fiind cunoaşterea reciprocă a medicilor şi stabilirea unei comunicări cât mai eficiente pe viitor. La întâlnire au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, reprezentanţii autorităţilor locale – primarul Mugurel Liviu Sârbu şi viceprimarul Adrian Bogdan, precum şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, doctorul Horea Timiş. La întâlnire s-au discutat atât probleme specifice activităţii medicale din cadrul spitalului, cât şi probleme specifice medicilor de familie. La nivelul spitalului s-a prezentat necesitatea angajării de urgenţă a unui medic anestezist, autorităţile locale arătându-se interesate în acordarea unei locuinţe de serviciu acestui medic. Medicii de familie au ridicat problema chiriilor şi a spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea, spaţii care aparţin municipalităţii. Această reuniune a fost apreciată atât de Ion Dumitrel, cât şi de Horea Timiş.
(Biroul de presă al Primăriei municipiului Sebeş)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult