Ştirea zilei

Rețeta de business cu care Cristian Covaciu, directorul general IPEC Alba, l-a cucerit și pe fondatorul IKEA: Inovație continuă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cristian Covaciu, directorul general al IPEC Alba, compania care fabrică produse ceramice de uz gospodăresc şi ornamental, a construit de la zero (sau mai exact de la primul cuptor, pe care l-a făcut cu mâna lui) una dintre cele mai inovatoare fabrici din lume din domeniul ceramicii, cu sute de roboți. Zeci de milioane de farfurii și alte tipuri de obiecte de veselă sunt produse anual în fabrica din Alba Iulia a familiei Covaciu, IPEC, unul dintre cele mai importante nume la nivel mondial.

„Am început această companie într-o perioadă de criză, la 1 decembrie 1990, și de atunci o ținem cam tot într-o criză. Noi fiind un jucător global, vedem că dacă nu este o problemă în China este în Thailanda, dacă nu este în Thailanda este în Europa, dacă nu este în Europa este în America. Deci noi suntem tot timpul antrenați să avem o problemă pe undeva, pentru o piață”, spune Cristian Covaciu.

El afirmă că unul dintre factorii cheie care l-au ajutat să treacă peste obstacole și să continue să dezvolte afacerea din Alba Iulia a fost încercarea permanentă de a fi cei mai buni din lume în domeniul în care activează. De aceea, inovația joacă un rol important pentru a poziționa IPEC printre liderii din industria de ceramică. „Ne-am străduit să fim cei mai buni din lume în domeniul nostru. Am inventat tehnologii noi, am dezvoltat tehnologii pe toate domeniile. Ca să vă dau câteva exemple: anual analizăm și cercetăm până la 300-400 de rețete noi de materiale. Avem un laborator de cercetare, a cărui valoare depășește o jumătate de milion de euro și nu este uzual ca o companie de ceramică să aibă un astfel de laborator de cercetare. Inovăm în materiale, inovăm în tehnologii. La ora asta suntem singurii din lume în ceea ce privește producția de cești cu tot cu toartă”, continuă Cristian Covaciu.

Însă omul de afaceri nu se oprește doar la a inova industria de ceramică, ci se concentrează și pe partea de energie. „Ne-am propus ca până în 2030 să fim complet independenți de energia de la rețea, să renunțăm complet la combustibilii fosili și să lucrăm cu hidrogen, pe care o să-l producem tot cu energie, produsă din energia solară.” În plus, în viitorul apropiat vor exista restricții în ceea ce privește utilizarea combustibililor fosili pentru obținerea energiei, iar cofondatorul IPEC vrea să fie pregătit pentru orice va urma. De asemenea, fondatorul IPEC pune accent și pe inovarea proceselor și este de părere că „fiecare secundă contează, fiecare gram. La 50 de milioane de farfurii anual, câteva grame pot însemna valoric sute de mii de euro.”

Pasionat de inovație și cu o creativitate înnăscută, Cristian Covaciu este de părere că „o resursă inepuizabilă de inovație este reprezentată de vizitele în alte industrii. Întotdeauna găsim în alte industrii soluția la una dintre problemele noastre sau un proces mai bine făcut decât la noi. Sau invers. De exemplu, noi avem roboții cu care șlefuim farfuriile. Unul dintre prietenii mei avea nevoie de această tehnologie pentru a șlefui scaune. Pe de altă parte, ei au o tehnologie de absorbție a prafului, care considerăm că e mai eficientă decât a noastră. Implementarea ei ne ajută să reducem consumul de energie cu 30-40%.”

În plus, printre planurile lui Cristian Covaciu se numără și o nouă tehnologie, în curs de dezvoltare, prin care farfuriile deja existente pot fi (re)imprimate, pentru a le da o nouă viață. „Dacă ai o farfurie de care te-ai plictisit, o poți aduce la IPEC și vei avea o nouă farfurie, cu o nouă viață. Avem un site unde poți să îți configurezi produsul, farfuria, după model, culoare, decor. Vom începe să tipărim pe suprafețe verticale și pe suprafețe orizontale. Am tipărit cele mai mari volume din Europa, poate chiar din lume, anul trecut.”

Cuvintele care îl motivează pe Cristian Covaciu și îl determină să găsească tot mai multe soluții inovatoare în domeniul în care activează sunt simple și le-a învățat de la fondatorul IKEA, Ingvar Kamprad, care a vizitat de mai multe ori fabrica din Alba Iulia: „most is still to be done. De aici apetitul pentru inovație. De aceea punem întrebări în toate procesele.”

„Ca să fii în pas cu tehnologia, trebuie să fii cel care o dezvoltă, altfel tot timpul vei avea o companie care îi urmărește pe alții.”

Sursa: forbes.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cum justifică CSM Unirea Alba Iulia plata a 20.000 de lei, fără TVA, pentru patru apariții la o televiziune din alt județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum justifică CSM Unirea Alba Iulia plata a 20.000 de lei, fără TVA, pentru patru apariții la o televiziune din alt județ CSM Unirea Alba Iulia a contractat, prin achiziție directă, servicii de materiale video și promovare în valoare de 20.000 de lei, fără TVA (echivalentul a 24.200 de lei, cu TVA inclus), de la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Bărbat de 51 de ani, din Cenade, reținut pentru viol: Ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 51 de ani, din Cenade, reținut pentru viol: Ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani Un bărbat de 51 de ani din comuna Cenade a fost reținut de oamenii legii fiind cercetat pentru infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor. Mai exact, în luna august 2026, acesta ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat de 30 de ani, din Alba, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat și violat concubina: De ce a fost înlocuită măsura inițială a controlului judiciar

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 30 de ani, din Alba, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat și violat concubina: De ce a fost înlocuită măsura inițială a controlului judiciar Un bărbat de 30 de ani, din Alba, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia susțin că și-ar fi […]

Citește mai mult