RER VEST – RETIM, firmele de salubritate din Alba Iulia, spun ca ridică gunoiul la timp, dar probabil cetățenii și presa nu vor să vadă!
RER VEST – RETIM, firmele de salubritate din Alba Iulia, spun ca ridică gunoiul la timp, dar probabil cetățenii și presa nu vor să vadă!
În cursul zilei de astăzi Direcția de Sănătate Publică a descins în teritoriul municipiului Alba Iulia pentru a confirma , ori infirma mai multe sesizări venite din partea cetățenilor cu privire la modul defectuos în care serviciile de colectare și ridicare a gunoaielor, deșeurilor, sunt prestate în urma contractului asumat de Asocierea RER Vest – RETIM, cunoscute ca firme de casă ale PNL.
În cadrul și în timpul acestei intervenții, de altfel normală, un reporter al ZiarulUnirea.ro a fost amenințat de către gunoieri pentru simplu fapt că și-a permis să filmeze în într-un mediu public, de altfel către folosul cetățeanului, cum și presa este sau cum ar trebui să fie, cel puțin acolo unde alții nu dorm și nu vor ca aceste derapaje a noului operator să rămână neobservate, iar directorul DSP ALBA a fost surprins cu un munte de gunoaie în spate, în cadru.
Citește și: DSP ALBA: Acțiune de control la punctele de colectare a gunoaielor din Alba Iulia. Reporterul ziarului amenințat de gunoieri
Tot în cadrul acestei intervenții directorul Direcției pentru Sănătate Publică ALBA a fost filmat de către reporterul nostru cu un „munte” de gunoaie în spate, iar oricât ar vrea acest RER Vest – RETIM să se folosească de vorbe, faptele, ori lipsa lor, vorbesc de la sine.
Citește și: Dacă RER VEST nu vine la albaiulieni, albaiulienii merg la RER VEST: Soluția gasită de mai mulți cetățeni în CRIZA GUNOAIELOR
Tot în această zi am primit de la RER Vest – RETIM un „drept” la replică prin care aceștia încearcă să ne sfideze, atât pe noi, dar mai ales pe cetățeni și să ne explice faptul că un „munte” din „curtea” primăriei, de gunoaie evident, ar fi fost o plăsmuire a nostră, ca doar noi suntem orbi și doar ei văd adevărul, deși cetățenii simt pe pielea lor realitatea. Poza de mai jos e argumentul lor:
Citește și: Gunoiul de sub nasul viceprimarului Filimon: „Muntele” nepăsării de lângă Primăria Alba Iulia
Regulamentul de salubritate, adică ORDINUL nr. 82 din 9 martie 2015 nu prea ține cu gunoierii ci mai mult cu cetățenii, că asa e normal:
De pildă, aliniatul 7 al articolul 22 prevede foarte clar că personalul care realizeaza colectarea deșeurilor are obligația să ridice toate containerele, gunoiul de pe lângă, ba chiar mai mult, să și măture! Cert este că astăzi, deși a fost un control anunțat de trei zile, au fost încă multe puncte de colectare care au fost departe de cerințele legii. Totul a culminat cu o filmare live din spatele blocurilor M, unde directorul DSP Alba a dat declarații în fața unui munte de deșeuri reziduale și reciclabile, pe care firma de salubritate avea obligația să le ridice!
ART. 22
(1) Colectarea deşeurilor menajere şi similare se poate face în următoarele moduri:
a) colectarea în containere/recipiente închise;
b) colectarea prin schimb de recipiente;
c) colectare realizată prin selectare în saci/pungi de plastic asiguraţi de operator;
d) alte sisteme care îndeplinesc condiţiile impuse prin normele igienico-sanitare şi de protecţie a mediului.
(2) Colectarea deşeurilor municipale se efectuează folosindu-se doar autovehicule special echipate pentru transportul acestora.
(3) Vehiculele vor fi încărcate astfel încât deşeurile să nu fie vizibile şi să nu existe posibilitatea împrăştierii lor pe calea publică. Fiecărui vehicul i se va asigura personalul necesar pentru executarea operaţiunilor specifice, în condiţii de siguranţă şi de eficienţă.
(4) Încărcarea deşeurilor municipale în autovehiculele transportatoare se face direct din recipiente. Este interzisă descărcarea recipientelor pe sol în vederea încărcării acestora în autovehicule.
(5) Personalul care efectuează colectarea este obligat să manevreze recipientele astfel încât să nu se producă praf, zgomot sau să se răspândească deşeuri în afara autovehiculelor de transport. După golire, recipientele vor fi aşezate în locul de unde au fost ridicate.
(6) În cazul deteriorării unor recipiente, pungi/saci de plastic şi al împrăştierii accidentale a deşeurilor în timpul operaţiunii de golire, personalul care execută colectarea este obligat să încarce întreaga cantitate de deşeuri în autovehicul, astfel încât locul să rămână curat, fiind dotat corespunzător pentru această activitate.
(7) Personalul care execută colectarea este obligat să încarce în autovehicule întreaga cantitate de deşeuri existente la punctele de colectare, lăsând locul curat şi măturat chiar dacă există deşeuri municipale amplasate lângă containerele de colectare.
(8) În cazul în care în/lângă recipientele sau containerele de colectare sunt depozitate şi deşeuri din construcţii, acestea vor fi colectate separat, după caz, înştiinţând în scris utilizatorul despre acest fapt, precum şi despre suma suplimentară pe care trebuie s-o plătească pentru colectarea acelor deşeuri.
Iar dacă este cu putință vă rugăm să observați numărul diferit de containere și să rugăm ca fără ezitare să apelati la plângeri adresata DSP Alba și Gărzii de Mediu pentru cel mai mare tarif plătit în regiunea centru, pentru care de altfel se primește mai nimic!
RER VEST – Retim spune:
„Constatăm cu dezamăgire că articolul cu titlul FOTO ȘTIREA TA| Gunoiul de sub nasul viceprimarului Filimon: „Muntele” nepăsării de lângă Primăria Alba Iulia conține “informații” inexacte, fără fundament, care ar fi putut fi ușor verificate dacă ne-ați fi solicitat un punct de vedere înainte de publicare.
Astfel, afirmația “un munte de gunoaie zace în „curtea” Primăriei Alba Iulia, de mai bine de patru zile” este neadevărată și vă comunicăm că de la punctul de colectare situat pe Strada Bucovinei (la Piața Agroalimentară Centru) deșeurile se ridică ZILNIC, conform contractului, inclusiv în ziua de duminică. Ceea ce s-a întâmplat și în data de 26 decembrie 2021, echipajele noastre colectând deșeurile din locația respectivă. Vă prezentăm și două fotografii realizate imediat după realizarea colectării.
De asemenea, vă informăm că în perioada sărbătorilor, activitatea de colectare a deșeurilor s-a realizat fără întrerupere, conform graficelor zilnice obișnuite.
Vă solicităm încă o dată ca, în cazul în care veţi publica şi alte articole legate de companiile RER Vest – RETIM Ecologic Service SA, să solicitaţi în scris un punct de vedere oficial. Vă asigurăm că vom răspunde cu celeritate, de asemenea în scris, incluzând toate informațiile solicitate.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]
Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom
Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]
VIDEO | Colegiul Militar din Alba Iulia, ceremonial emoționant în Piața Cetății, în prima zi din noul an școlar: Bobocii au rostit legământul. Distincţie pentru clasa cu cele mai bune rezultate și plachetă de onoare pentru șeful de promoției 2026
Colegiul Militar din Alba Iulia, ceremonial emoționant în Piața Cetății, în prima zi din noul an școlar: Bobocii au rostit legământul. Distincţie pentru clasa cu cele mai bune rezultate și plachetă de onoare pentru șeful de promoției 2026 Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia a organizat luni, 7 septembrie 2026, începând cu ora 09.00, […]

