Sport

Remiză la handbal feminin: Chimia Rm Vâlcea – HC Alba Sebeş 25-25 (15-13)

Dan HENEGAR

Publicat

în

De 3 jocuri, HC Alba Sebeş nu câştigă, astăzi echipa lui Alexandru Weber remizând în deplasare cu Chimia Rm Vâlcea, scor 25-25 (15-13), meci contând pentru Seria B a Diviziei A de handbal feminin, amfitrioanele având avantaj la pauză. Golurile vizitatoarelor au fost marcate de Paula Chirilă – 10, Paula Hoha şi Delia Paştiu – câte 3, Bianca Bogdan, Ana Maria Ciolan, Ioana Pojar şi Mihaela Tecariu – câte două, Roxana Lopătaru – unul. În etapa a 10-a, HC Alba Sebeş va avea joc intern cu Universitatea Reşiţa, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11.00, în sala „Florin Fleşeriu” urmând a poposi „lanterna roşie” ce n-a câştigat niciun meci.

Petrecerea Divorțaților

„Puteam învinge, însă în ultimul minut n-am avut noroc la şutul lui Lopătaru ce a lovit bara„, a declarat antrenorul Alexandru Weber. HC Alba Sebeş a pornit stagiunea cu gândul atacării promovării, însă a strâns numai 8 puncte (3 victorii, două egaluri şi trei eşecuri), clasându-se pe locul al 8-lea în ierarhie, la distanţă considerabilă de liderul CS Timişoara.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, duel de foc pe Stadionul „Cetate” între cele două echipe din Alba: Formule de start

Ioana Oprean

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, duel de foc pe Stadionul „Cetate” între cele două echipe din Alba: Formule de start Derby-ul dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj, programat sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 14:00, pe Stadionul „Cetate”, se anunță unul dintre cele mai interesante dueluri ale etapei a 13-a din […]

Citește mai mult

Sport

Foto: SuperLiga Alba, etapa a 12-a: în primul meci, CSM Sebeș – victorie clară în Curbă, cu Inter Unirea

Dan HENEGAR

Publicat

în

SuperLiga Alba, etapa a 12-a: CSM Sebeș – victorie clară în Curbă, cu Inter Unirea, în primul meci Citește și: Video | SuperLiga Alba, etapa a 11-a, a doua a returului Industria Galda de Jos și Viitorul Sântimbru merg ceas! CSM Sebeș s-a împiedicat de Spicul Daia Română, „lanterna roșie” *Inter Unirea – CSM Sebeș 0-3 […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Mihaela Blaga (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj) – campioană balcanică la Under 23, în  Bulgaria, la Cross Country! România, cu Lenuța Constantin și Roxana Cordea, bronz la Under 20

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihaela Blaga (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj) – campioană balcanică la Under 23, în  Bulgaria, la Cross Country | România, cu Lenuța Constantin și Roxana Cordea, bronz la Under 20 Rezultat excelent realizat de atleta Mihaela Maria Blaga (CSU Alba Iulia/Mica Roma Blaj, care a cucerit medalia de aur la campionatele Balcanice de Cross Country, […]

Citește mai mult