Regulile examenului auto, modificate! Cei care trec de proba teoretică pot susține proba practică de mai multe ori
Regulile examenului auto au fost modificate, astfel că, începând de luni, persoanele care trec de proba teoretică pot susține proba practică de mai multe ori, scrie Avocatnet.ro.
Persoanele care vor sa capete dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania trebuie sa sustina examenul pentru obtinerea permisului auto, care consta intr-o proba teoretica si una practica.
„Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice il are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie”, prevede Codul rutier. Insa inainte de a putea sustine efectiv examenul auto, candidatii trebuie sa fie evaluati psihologic si medical si sa urmeze, in cadrul unei scoli de soferi, cursuri de pregatire teoretica si practica.
Sustinerea examenului se poate face in termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar pana ieri cei care picau proba practica trebuiau sa treaca din nou de proba teoretica. Totusi, aceasta regula s-a schimbat incepand de astazi, dupa cum reiese din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, care a modificat procedura de examinare stabilita prin Ordinul MAI nr. 268/2010.
Concret, de astazi, persoanele care trec cu succes de proba teoretica pot sustine proba practica de mai multe ori, in cazul in care o pica, in perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. In acest sens, candidatii sunt nevoiti sa achite taxa de examinare si sa faca cel putin inca sase ore suplimentare de pregatire practica.
„Calificativul «admis» la proba teoretica permite sustinerea probei practice in perioada de valabilitate a cursului de pregatire teoretica si practica (…). Candidatii declarati «respins» la proba practica pot fi programati pentru sustinerea unei noi probe dupa o perioada de cel putin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare si prezentarea dovezii care atesta efectuarea a cel putin sase ore suplimentare de pregatire practica intr-o scoala de conducatori auto autorizata”, dispune actul normativ publicat in Monitorul Oficial in luna august.
In acelasi timp, candidatii care nu se prezinta la proba practica pot sa ceara o noua programare oricand in perioada de valabilitate a cursului de pregatire. Daca trece un an de la absovirea cursului, sustinerea examenului auto este conditionata de efectuarea unui nou curs de pregatire.
In alta ordine de idei, cei care pica proba teoretica incepand de astazi pot sa sustina o noua examinare dupa cel putin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.
Potrivit noilor prevederi, pot sa sustina proba practica de mai multe ori doar candidatii care promoveaza proba teoretica incepand de luni, 5 octombrie. Asta inseamna, mai exact, ca persoanele care au sustinut si promovat proba teoretica inainte de 5 octombrie trebuie sa o sustina din nou daca pica proba practica.
Sursa Avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătoriți
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătorite Sfânta Maria Mică este sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Pentru cei care își serbează onomastica, un mesaj frumos, o urare sinceră sau o felicitare trimisă de familie și prieteni poate […]
Mesaje de Sfânta Maria Mare 2026: URARI și FELICITARI pentru sărbătoriți, de Adormirea Maicii Domnului
Mesaje de Sfânta Maria 2026: URARI și FELICITARI prin SMS de Sf Marie pentru sărbătoriți, de 15 august 2023, Adormirea Maicii Domnului Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. […]
Mesaje de SFANTA MARIA 2026. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfânta Maria 2026 • Urări de ”la mulți ani” de Sfântă Marie Mică • SMS şi felicitări de ziua numelui pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colege, șefe. Texte cu mesaje de Sf Maria haiose și amuzante. Vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări și felicitări pentru această sărbătoare: Citește și: nume sărbătorite […]