Regulile de la înmormântări vor deveni mai permisive. Raed Arafat: ”lumea trebuie să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile”
Secretarul de stat Raed Arafat a spus că regulile de înmormântare a persoanelor decedate de Covid vor fi relaxate, astfel încât înmormântările să se facă în conformitate cu ritualurile creștine.
”Este un ordin emis de Ministerul Sănătății la începutul pandemiei, dar care acum trebuie ajustat. Am înțeles că nu Institutul, ci comisia de Medicină Legală nu ar fi fost de acord, dar trebuie verificat, nu știu”, a declarat Raed Arafat.
„Toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă, ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile, respectând unele reguli”, a declarat acesta.
Șeful DSU a mai spus că problema înmormântării a fost ridicată inclusiv în fața premierului Florin Cîțu, de față cu reprezentanții cultelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]