Sport

Regal şahist la Alba Iulia în luna martie | Openul Internațional al României, în premieră în Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

În perioada 16-23 martie 2016 “Cealaltă Capitală” va deveni timp de o săptămână capitala șahului românesc, Alba Iulia urmând a găzdui, în premieră, Openul Internațional de șah al României. Marius Ceteras si Mihnea Costachi

Acest turneu organizat anual de Federația Română de Șah are o tradiție de peste 60 de ani. Primul turneu internațional al României a fost organizat la București în 1949, fiind câștigat de Ludek Pachman (Cehoslovacia), iar de-a lungul timpului jucători legendari ai șahului mondial ca Boris Spassky, Tigran Petrosian, Vasily Smyslov sau Viktor Korcinoi s-au aflat printre participanți. Începând cu acest an turneul se desfășoară într-un format nou, un open internațional select, în care se vor putea înscrie direct doar jucători cu rating FIDE peste 2300 și juniori cu rating FIDE peste 2200. Cel mai puternic turneu de șah organizat vreodată la Alba Iulia va fi găzduit de Hotel Transilvania, partener la organizarea turneului alături de Federația Româna de Șah și CSU Alba Iulia. Și-au manifestat deja dorința de a sprijini organizarea turneului Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia, Florea Grup, Fundația Comunitară Alba și Scoala gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia, dar organizatorii au anuntat că lista celor care doresc să contribuie la buna desfășurare a evenimentului rămâne în continuare deschisă, fiind așteptați să se alăture toți cei care doresc să susțină activitatea șahistă albaiuliană, dar și să ajute la promovarea imaginii municipiului Alba Iulia și a judetului Alba.

Aflat la Alba Iulia săptămâna trecută, secretarul general al Federației Române de Șah, maestrul internațional Vladimir Danilov, s-a arătat impresionat atât de oraș și cetatea medievală, cât și de locația care va găzdui competiția. Propunerea transmisă de reprezentantul FR Șah partenerilor locali la organizarea evenimentului, a fost aceea ca Alba Iulia să devină o gazdă permanentă a Openului Internațional de Șah al României și în următorii ani, la fel cum Brăila organizează deja de 9 ani turneul internațional feminin al României. La ediția din acest an a openului internațional organizatorii se așteaptă la circa 40 de participanți din 7-8 tari. Deși fondul de premiere (20.000 lei) nu este mare pentru un turneu de acest nivel, deja au confirmat participarea marii maestri internaționali Vlad Jianu, Vladislav Nevednichy, Gergely Szabo și Marius Manolache, maeștrii internaționali Adrian Petrișor și Daniel Baratoși, maestrul FIDE Jose Padeiro (Portugalia), precum și juniori români foarte valoroși ca Bogdan Deac, David Gavrilescu sau Mihnea Ognean.

Nu vor lipsi desigur tinerii maestri FIDE albaiulieni Mihnea Costachi (16 ani – medaliat cu bronz la campionatele mondiale de juniori în 2014), Adrian Sechereș (18 ani – vicecampion mondial școlar în proba de blitz în 2015) și George Ileană (15 ani – campion mondial școlar în 2014). Regalul șahist albaiulian va cuprinde și alte turnee. Copiii vor putea participa la “Memorialul Mihail Breaz” organizat în memoria regretatului maestru Mihail Breaz și gazduit de Școala gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia în data de 19 martie. Se așteaptă o participare de circa 150 de copii din județul Alba, dar și de la mai multe cluburi din alte județe, cărora organizatorii le pregătesc și un program turistic de vizitare a Cetății Alba Carolina. Iubitorii șahului care nu dețin un coeficient rating care să le permită accesul direct în turneul internațional principal pot participa la Openul Județului Alba la șah rapid, un turneu organizat în data de 6 martie la Hotelul Transilvania din Alba Iulia și din care primii 3 jucători cu rating sub 2300 se vor califica pentru Turneul Internațional al Romaniei. De asemenea ei se vor putea înscrie și în Openul Internațional al României, proba de blitz, organizat în data de 20 martie, turneu la care alături de marii maeștri internaționali vor putea participa și jucători amatori cu rating sub 2300, precum și în Openul Județului Alba la șah clasic, un turneu care va fi organizat în paralel cu turneul international. Pe toată durata turneului internațional, Hotelul Transilvania va oferi clienților și vizitatorilor posibilitatea de a juca partide amicale cu participanții la turneu. De asemenea copiii care vor asista la turneu vor beneficia gratuit de lecții de șah deschise oferite de maestrul FIDE Marius Ceteraș, iar spectatorii vor putea vedea cele mai interesante partide jucate în turneu comentate de jucătorii din turneu și alți invitați speciali ai organizatorilor


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult