Referendumul „Turul doi înapoi”, dacă George Simion ajunge președinte: Liderul AUR spune că își va da demisia în cazul în care acesta va trece
Referendumul „Turul doi înapoi”, dacă George Simion ajunge președinte: Liderul AUR spune că își va da demisia în cazul în care acesta va trece
George Simion, liderul AUR și candidat pentru alegerile prezidenţiale 2025, situat pe primul loc după scrutinul din 4 mai, susţine că, dacă va ajunge preşedinte, va organiza un referendum, iar românii să spună dacă vor să fie pedepsiţi cei care au fost implicaţi în decizia anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut.
Întrebat dacă îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al ţării dacă referendumul va trece, Simion a răspuns: ”Normal. Asta ar trebui să facă orice preşedinte”.
„Veţi organiza un referendum pentru ca oamenii să decidă dacă vor turul doi înapoi? Cum se poate concret pe Constituţie?”, l-a întrebat, miercuri seară, pe George Simion, moderatorul emisiunii de la Prima News la care candidatul AUR a fost invitat.

„Va trebui să îi întrebăm pe români dacă vor să fie pedepsiţi cei care au luat parte la lovitura de stat. Vreţi să acţioneze cu celeritate sistemul juridic? Eu nu fac ca şi contracandidatul meu care dă ordine Justiţiei. Eu doar îi întreb pe români. Asta trebuie să facă un preşedinte bun”, a explicat Simion.
Simion a fost apoi întrebat dacă îşi va da demisia în cazul în care referendumul cu „Turul doi înapoi” va trece. „Normal, asta ar trebui să facă orice preşedinte”, a afirmat George Simion. În repetate rânduri, în campania electorală şi în precampanie, Simion a afirmat că sintagma: „Turul 2, înapoi!” descrie necesitatea de dreptate şi revenirea la democraţie.
„Este o sintagmă care descrie necesitatea de dreptate şi revenirea la democraţie. Că vom face un referendum, pentru că este în atribuţiile preşedintelui să facă un referendum, dacă românii îşi doresc să se reia alegerile începând cu turul 2, că vom face dreptate în alt mod, pentru ca voinţa cetăţenilor români să devină lege, vom vedea”.
Despre o demisie a sa pentru a se ajunge la turul doi, George Simion a spus: „Dacă asta ar fi soluţia pentru a reveni la normal, eu voi face întotdeauna ce este corect”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul de circulație pe Transalpina se modifică din 26 septembrie. Anunțul făcut de autorități
Programul de circulație pe Transalpina se modifică din 26 septembrie. Anunțul făcut de autorități Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat astăzi, 25 septembrie 2026, că programul de circulație pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie. Măsura vine odată cu răcirea vremii la altitudini mari, unde precipitațiile sub formă de […]
Prioritățile studenților pentru viitorul Program de guvernare, cerute de ANOSR: Care sunt cele 7 propuneri
Prioritățile studenților pentru viitorul Program de guvernare, cerute de ANOSR: Care sunt cele 7 propuneri Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită prim-ministrului desemnat și viitorilor membri ai Guvernului asumarea în Programul de guvernare, a 7 propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ superior din România. ANOSR critică absența din cadrul liniilor directoare ale […]
Sorin Grindeanu, ironic la adresa programului lui Siegfried Mureșan: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT”
Sorin Grindeanu, ironic la adresa programului lui Siegfried Mureșan: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT” Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a prezentat liniile directoare ale programului de guvernare cu care Siegfried Mureșan se va prezenta în fața Parlamentului pentru a solicita votul de învestitură. În […]