REFERENDUM pentru familia tradițională 2018, în Alba: Sesizare de afișaj electoral ilegal respinsă de Biroul Electoral de Circumscripție
Biroul Electoral de Circumscripție Alba a respins prima sesizare privind afișajul ilegal înaintea Referendumului pentru familia tradițională 2018 (Referendumul de revizuire a Constituției).
”Se constată că la data de 28.09.2018 a fost înregistrată la BEC nr.1 Alba solicitarea formulată sub nr. 15/ 2018 de către domnul Mihai Alexandru Voicu – deputat, membru al grupului parlamentar al PNL din cadrul Camerei Deputaţilor, prin care învederează faptul că există, în circumscripţia electorală nr.1 Alba, materiale electorale realizate şi afişate cu încălcarea dispoziţiilor art.79 al 6 şi 7 din Legea 208/2015, solicitând îndepărtarea acestora.
În motivare susţine că la ieşirea din municipiul Alba Iulia spre Teiuş a fost amplasat un panou care, pe de o parte, se află într-un alt loc decât cel prestabilit de către primării, iar pe de altă parte conţine un mesaj electoral ce combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României. In probaţiune a fost anexată o fotografie a unui panou.
Analizând solicitarea, cu unanimitate de voturi, BEC nr.1 Alba respinge solicitarea de îndepărtare a materialului electoral, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.62 din Legea nr.3/2000, „dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr.208/2015, cu modificările şi completările următoare” şi întrucât prin art.30 din Legea nr.3/2000 există reglementări privitoare la campania pentru referendum, se apreciază că acestea se aplică cu prioritate.
Astfel, conform art. 30 alin. 2 şi 3 din Legea nr.3/2000 partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fară nici o discriminare prin mijloace de informare în masă, care nu trebuie să contravină ordinii de drept. Se apreciază că utilizarea materialul electoral — panou electoral — invocată în solicitare, nu este de natură a leza ordinea de drept şi prin urmare nu se impune a fi înlăturat.
In ccca cc priveşte utilizarea materialului electoral cu încălcarea prevederilor art. 79 al.7 din Legea 208/2015, se apreciază că interdicţia impusă de acest text de lege nu este aplicabilă acestei proceduri electorale.
Pentru aceste considerente,
BIROUL ELECTORAL AL CIRCUMSCRIPŢIEI NR.1 – JUDEŢUL ALBA
HOTĂRĂŞTE:
Respinge solicitarea de îndepărtare a materialului electoral ilegal formulată de petentul Mihai Alexandru Voicu.
Cu drept de contestaţie în 48 de la data afişării, care se depune la BEC”, precizează reprezentantul BEC nr.1 Alba.
Potrivit specialiștilor, Referendumului de revizuire a Constituției îi sunt aplicabile prevederile Legii 3 / 2000, cu modificarile ulterioare, deci o lege specială care derogă de la „legislatia comună” în materie electorală, legislație cuprinsă în art.15 indice1, alin 1 din Legea 3 / 2000.
Astfel, se pot folosi orice mijloace, inclusiv acelea oferite de transportul în comun, conform prevederilor art. 30 alin. 2 din Lege, care prevede urmatoarele: „(2) În campania pentru referendum partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masă”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]
