Recomandări privind prevenirea îmbolnăvirii cu Trichineloză
Trichineloza, răspândită în întreaga lume, este o boală determinată de un vierme nematod Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată.
Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat (mistreț, urs), ce conține larve vii sau chisturi viabile, se arată într-o postare pe site-ul DSP Alba.
La om majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc.
Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei și de rezistenta organismului.
Următoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, grețuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestata, febră, edeme palpebrale și faciale însoțite de conjunctivită, dureri musculare și adinamie.
Boala nu se transmite interuman.
Factorii favorizanți ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentați de:
- Consumul cărnii de porc sau vânat neexaminata trichineloscopic;
- Unele obiceiuri culinare: prepararea termică ”în sânge” sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, șuncă;
- Achiziționarea de către populație a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate;
- Tăierea clandestină a animalelor;
În vederea prevenirii îmbolnăvirii recomandam populației:
– sa controleze trichineloscopic carnea de porc sacrificată în gospodăria proprie sau de vânat, în centrele autorizate ale autorităților sanitar-veterinare și să respecte recomandările acestora;
– să achiziționeze carne numai din centre comerciale specializate care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar;
– să renunțe la obiceiuri culinare riscante: consum de carne/preparate de carne crudă sau insuficient prelucrată termic;
Atenționăm populația că procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele;
Recomandăm persoanelor care au consumat carne neexaminată trichineloscopic și care prezintă simptomele menționate să se prezinte la medic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect Pensionarii cărora li s-a reținut impozit progresiv în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 ianuarie 2025 ar putea beneficia de restituirea unei părți din sumele plătite. Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat pe 19 […]
România a investit 3,3 miliarde de lei în peste 450 de săli de sport: De ce rămân multe dintre ele folosite doar pentru orele de educație fizică
România a investit 3,3 miliarde de lei în peste 450 de săli de sport: De ce rămân multe dintre ele folosite doar pentru orele de educație fizică România a alocat aproximativ 3,3 miliarde de lei pentru construirea a peste 450 de săli de sport în perioada 2014–2026, prin programe derulate cu sprijinul Companiei Naționale de […]
Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile
Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile Viteză mult peste limita legală pe autostrada A1! Un șofer a fost depistat de polițiști circulând cu 161 km/h pe un tronson unde limita maximă admisă era de 100 km/h. Bărbatul a fost amendat cu […]
