Recensământul revoluţionarilor din Alba
Asociaţia Revoluţionarilor „Decembrie 1989” Alba şi Asociaţia „21 Decembrie 1989” Alba Iulia vor efectua în perioada 15 iulie – 1 august a.c. un recensământ al revoluţionarilor din cele două organizaţii afiliate Blocului Naţional al Revoluţionarilor, pentru a depista eventualii impostori. Anunţul a fost făcut ieri, 26 iunie, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii avute de conducerea BNR, în frunte cu Dorin Lazăr Maior – preşedinte şi Mircea Bucur – preşedinte executiv, la finalul unei conferinţe zonale desfăşurate la Alba Iulia. Au participat lideri ai organizaţiilor de revoluţionari din judeţele Timiş, Arad, Alba, Sibiu, Braşov şi Cluj.
Gabriel Suciu, preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor „Decembrie 1918” Alba, a declarat că iniţial, conform Legii nr. 42/1990, au fost duse la Bucureşti doar 68 de dosare, iar acum numai la Alba Iulia sunt peste 90 de dosare. El a spus că, împotriva percepţiei generale a opiniei publice, niciun revoluţionar nu a primit toate drepturile înscrise pe certificat, beneficiind, în principal, doar de indemnizaţie.
La rândul său, Mihai Babiţchi, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989” Alba Iulia, a oferit ca exemplu cazul unor victime ale accidentelor rutiere din perioada 21 – 25 decembrie, care au primit certificat de revoluţionar, invocând faptul că ar fi fost rănite când au mers să schimbe garda sau cazul a 17 miliţieni bătuţi de populaţie care s-au declarat răniţi, iar acum continuă să primească indemnizaţie. El susţine, totodată, că revoluţia NU a fost făcută de populaţie, ci de către revoluţionari, cu susţinerea populaţiei, susţinere activă sau pasivă.
Dorin Lazăr Maior a declarat presei că BNR se disociază de grupările infracţionale care au fabricat certificate de revoluţionar false, unii dintre capii reţelei fiind deja după gratii. El a spus că BNR va sesiza instituţiile abilitate pentru a-i ancheta pe impostorii depistaţi la recensământ.
Mircea Bucur crede că numărul adevăraţilor revoluţionari s-ar înjumătăţi dacă legislaţia ar fi modificată. Revoluţionarii s-au lansat în critici dure la adresa şefului statului, pe care l-au numit tot timpul „dictatorul Traian Băsescu”, acuzându-l că ar fi vrut să-şi supună politic organizaţiile de revoluţionari, motiv pentru care lupta împotriva acestuia va continua, conform protocolului, alături de „PSD şi, implicit, USL”. Totodată, ei nu sunt de acord cu persoana propusă de preşedintele de onoare al BNR, Ion Iliescu, pentru a ocupa funcţia de şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în detrimentul omului nominalizat de către revoluţionari, dar conducerea BNR nu a luat încă o decizie privind atitudinea ce va fi adoptată.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
