Politică Administrație

Reacția președintelui MP Alba, Clement Negruț, după demisia Guvernului: Ponta a înțeles că fără susținerea populației nu se poate

Dragoş Suciu

Publicat

în

Populația a protestat împotriva întregii clase politice, însă ținta principală a fost actualul Guvern, iar Victor Ponta a înțeles că fără susținerea populației nu se poate conduce, a spus, miercuri, președintele MP Alba, Clement Negruț.

Petrecerea Divorțaților

Negrut01Demisia premierului și a Guvernului reprezintă un act de normalitate, după tragedia din clubul bucureștean Colectiv, a mai afirmat deputatul de Alba.

Întrebat cine-i va lua locul lui Ponta, Negruț a afirmat: ”E prematur să spunem. Președintele României, Klaus Iohannis, are o mare responsabilitate din acest punct de vedere”.

Întrebat dacă crede că s-au făcut presiuni în interiorul partidului pentru demisia premierului, deputatul a afirmat că nu vrea să facă ”supoziții” în acest sens, iar ”vocea străzii a fost percepută așa cum trebuie și Ponta a înțeles-o”.

Preşedintele Klaus Iohannis are, potrivit legilor şi Constituţiei, atribuţia de a desemna un prim-ministru interimar, care va asigura funcţionarea Guvernului până în momentul formării noului Cabinet.

Demisia lui Victor Ponta a venit după ce peste 25.000 de persoane au protestat în Capitală, împotriva corupției, a clasei politice, a Guvernului, ca urmare a tragediei din clubul Colectiv în urma căreia au decedat 32 de persoane.

Citește și Premierul Victor Ponta a demisionat: ”Am dovedit că rezist la orice bătălie cu adversarii politici. Niciodată, însă, nu mă bat cu oamenii. Ar fi o mare greșeală, am avea toți de suferit”

Citește și Ioan Dîrzu: Demisia lui Ponta e de onoare. Iohannis trebuie să desemneze un premier din arcul guvernamental


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult