Răzbunarea şi „nunceagul” l-au băgat în belele
Un tânăr de 32 de ani, din Cugir, cunoscut cu antecedente penale riscă să facă închisoare după ce a fost prins cu o armă albă asupra sa. Ioan P. a fost prins cu „mâţa-n sac” sau mai bine zis cu „nunceagul” în timpul manifestării cultural artistice „Toamna Cugireană”. În urma verificărilor efectuate jandarmii au constatat că bărbatul intenţiona să-i aplice o corecţie fizică unei cunoştinţe cu care în trecut avusese o altercaţie şi pe care spera să o întâlnească din nou cu ocazia festivalului. Oamenii legii au ridicat arma albă în vederea confiscării iar pe numele tânărului cugirean au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publica, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]