Actualitate

Rata şomajului a ajuns la 4,7 la sută în noiembrie 2017, în scădere faţă de luna precedentă

Ioana Oprean

Publicat

în

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunțat marți, că rata şomajului a fost de 4,7% în noiembrie, date ajustate sezonier, în scădere uşoară faţă de luna octombrie.

Petrecerea Divorțaților

În octombrie, rata şomajului a fost de 4,9%, date ajustate sezonier, în scădere faţă de septembrie, când a fost 5%.

În noiembrie, rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, până la 4,7%, date ajustate sezonier, potrivit INS.

De asemenea, rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,9 puncte procentuale mai mare decât la femei.

„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna noiembrie a anului 2017 a fost de 443 mii persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (451 mii persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (492 mii persoane)”, se arată în comunicatul INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna noiembrie 2017 (4,7% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,8% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2017.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când ajung la pensionari biletele de tren cu reducere de 50% pentru 2027 și ce se întâmplă cu tichetele nefolosite din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Când ajung la pensionari biletele de tren cu reducere de 50% pentru 2027 și ce se întâmplă cu tichetele nefolosite din 2026 Pensionarii din România vor beneficia și în 2027 de cele șase călătorii anuale cu trenul la jumătate de preț. Noile carnete de cupoane urmează să fie distribuite prin Poșta Română, de regulă în […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Susținătorii AUR, chemați de George Simion în fața Arestului Central, ca să „îi audă” Călin Georgescu. Se pregătește și un protest în fața Parlamentului European

Ioana Oprean

Publicat

în

Susținătorii AUR, chemați de George Simion în fața Arestului Central, ca să „îi audă” Călin Georgescu. Se pregătește și un protest în fața Parlamentului European Președintele AUR, George Simion, îi cheamă pe toți susținătorii AUR să iasă în stradă, inclusiv în fața Arestului Central, pentru a protesta față de arestarea lui Călin Georgescu. Liderul AUR […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu, despre creșterea euro: ,,Este record în istoria României. Au ieșit TIR-uri întregi cu euro din țară anul ăsta”

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu, despre creșterea euro: ,,Este record în istoria României. Au ieșit TIR-uri întregi cu euro din țară anul ăsta” Economistul Radu Georgescu a explicat în ultima postare de pe rețelele de socializare de ce cursul euro a crescut vineri, 2 octombrie 2026, ajungând la 5,34 lei. Acesta compară economia României cu un elastic […]

Citește mai mult