Actualitate

Rata absorbției fondurilor europene a ajuns la aproape de 1%, potrivit MFE

Ioana Oprean

Publicat

în

Conform raportului de activitate al ministrului Cristian Ghinea la 100 de zile de mandat, rata absorbției fondurilor europene a ajuns la aproape 1% pe noul cadru financiar 2014-2020 – se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Petrecerea Divorțaților

„Guvernul de atunci nu a început acreditarea din 2014 cum ar fi trebuit să o facă. Singura AM (Autoritate de Management n.r) desemnată este cea de Dezvoltare Rurală (AM PNDR). Acolo au și început rambursările. Astfel, în luna mai, după doi ani și jumătate de la startul perioadei de programare actuală, au venit primele rambursări, în valoare de 57 milioane de euro. Pe 8 august, Comisia Europeană a mai acceptat pentru rambursare încă 231 milioane de euro aferente PNDR. Așadar, rata de absorbție (rambursare) a fondurilor europene în România a ajuns la aproape 1 %. Fantomaticul 0% este un mit, după ce rambursările au început în mai 2016”, se arată în document.

Potrivit acestuia, Guvernul Ponta a fost 2 ani (2014, 2015) în funcție, ‘având 0% absorbție și faptul nu a părut să deranjeze pe nimeni’.

„Realist vorbind, nici nu ar trebui să fie motiv de isterie publică. Media UE este de 1,5% în acest moment. Ratele oficiale de absorbție, la 31 mai, erau, printre altele: Bulgaria (0,07%), Cipru (0,23%), Spania (1,87%), Ungaria (0%), Italia (0,39%), Polonia (0,87%), România (0,18%). Procesul de desemnare (acreditare) va fi finalizat în acest an și pentru asta muncim susținut. În acest fel, în 2017, odată cu acreditarea tuturor AM-urilor, urmează ca România să primească imediat de la Comisia Europeană 3,6 miliarde de euro (mai exact, previzionăm: 3.671.203.258 euro)”, menționează sursa citată.

Raportul mai spune că rezultatele liniilor de finanțare lansate în 2016 se vor reflecta abia peste câțiva ani în procentul de absorbție.

„Acesta este mersul lucrurilor, acesta este ritmul în relația cu Comisia Europeană. Politicienii amestecă lucrurile când vorbesc despre ‘absorbție’, cu intenția clară de a manipula — inunda spațiul public cu cifre false. În ceea ce privește fondurile aferente programării financiare anterioare, Guvernul Cioloș a reușit să crească rata de absorbție curentă de la 58,67% (totalul între 2007 și 2015) la 76,69%. În 2016 au intrat în țară 2,9 miliarde de euro. (…) Absorbția fondurilor europene din actuala etapă de programare este, în prezent, mai degrabă o temă de manipulare politică decât o preocupare necesară. Lansarea ghidurilor și cererile de proiecte sunt cele care contează în această fază. Iar Guvernul Cioloș a lansat ghiduri pentru 13 miliarde de euro — pentru autostrăzi, termoficare, reducerea abandonului școlar, combaterea sărăciei, antreprenoriat, siguranță rutieră, economie social, etc. Suma reprezintă 47% din toate fondurile structurale 2014 — 2020 — chiar mai mult dacă includem și dezvoltarea rurală’, arată raportul.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027”

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că noua lege a salarizării din sectorul public ar urma să fie adoptată în 2027. Oficialul a precizat că reforma trebuie să respecte anvelopa bugetară stabilită de coaliția […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile Pentru mai mult de jumătate dintre pensionarii României, venitul lunar rămâne sub pragul de 2.500 de lei. Într-o economie în care prețurile continuă să crească, plata alimentelor, a facturilor și a medicamentelor pune presiune pe bugetele […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]

Citește mai mult