„Putem produce surpriza în acest sezon”
interviu cu baschetbalista Breanna SALLEY (CSU Alba Iulia)
Breanna Salley este una dintre cele mai bune jucătoare a CSU Alba Iulia în acest sezon. Transferată înaintea startului campionatului sub comanda tehnicianului ceh Tomas Bilek, baschetbalista în vârstă de 24 de ani reprezintă liderul echipei din Cetatea Marii Uniri la capitolul pase decisive pe meci (medie de 4, locul 8 în topul intern). Breanna este în acelaşi timp a treia realizatoare a grupării clasate pe locul al treilea în ierarhie, cu 271 puncte înscrise (locul 11 la general), după Ekaterina Abramzon – 282 puncte (locul 6) şi Nadia Parker – 273 puncte (locul 10). Salley a făcut parte în vara trecută, din 18 aprilie şi până pe 17 mai, din lotul lărgit al campioanei en-titre din WNBA, Seattle Storm, anterior trecând şi pe la Minnesota (USA – B10). Momentan, din efectivul CSU Alba Iulia fac parte 4 jucătoare venite din USA: Nadia Parker, Taneihsa Harrison, Breanna Salley şi Becca Tobin. Pentru revista oficială a formaţiei albaiuliene, Breanna a răspuns la întrebări mai puţin convenţionale, despre debutul carierei, interviu pe care-l prezentăm în cele ce urmează.
– La ce vârstă ai avut primul contact cu baschetul?
– Am început să joc baschet în clasa a treia, a fost ideea tatălui meu. El este cel care m-a îndrumat spre sport şi m-a antrenat toată cariera mea.
– Cum te-ai descrie ca jucătoare de baschet?
– M-aş descrie ca o jucătoare căreia îi place să persevereze, aşa am fost în toată cariera mea şi pur şi simplu mă bucur să joc. Motto-ul meu: îmi place întotdeauna să dau 100 la sută din potenţial şi să demonstrez tot ce pot în teren.
– Integrarea în noua echipă, într-o ţară străină a fost dificilă?
– Ca la orice team, îţi ia un pic de timp să te obişnuieşti cu colegele în teren şi în afara acestuia, dar acum există deja „chimie” în sânul echipei şi cred că treaba va merge tot mai bine. La Alba Iulia lumea a fost bună cu mine, staful echipei ne-a tratat «OK», ne-au făcut o primire călduroasă aici şi ne fac să ne simţim precum acasă. Pe de altă parte însă îmi lipsesc mult familia, prietenii şi cu siguranţă mâncarea mexicană şi thailandeză.
– Care e părerea ta despre campionatul din România?
– Sincer nu am ştiut la ce să mă aştept când am venit în campionatul românesc, dar acum că sunt aici pot să spun că este ca orice altă ligă, cu unele echipe puternice şi altele mai slabe. Pot să afirm însă că fiecare meci pe care l-am jucat până în acest moment a fost o adevărată luptă.
– Crezi că CSU Alba Iulia poate produce surpriza în acest sezon?
– Da, chiar sunt convinsă de acest lucru. Avem chiar posibilitatea să facem mai mult de cât ne-am propus la început şi sunt foarte entuziasmată. Cum am mai spus, cred că vom impresiona şi surprinde pe multă lume în acest campionat, şi pe de altă parte mă bucur pentru că fanii au fost extraordinari până în acest moment.
– Să vorbim un pic despre NBA, ce echipă şi ce jucător îţi plac din campionatul american?
– Echipa mea preferată este Boston Celtics, am mai mulţi jucători preferaţi, dar aş spune Rajon Rondo, îmi place foarte mult.
– Cum te pregăteşti înaintea meciurilor?
– Sunt mereu încrezătoare, îmi place să gândesc pozitiv, încerc să vizualizez ce voi face în joc, ca orice jucător am unele obiceiuri specifice care ţin de rutina dinaintea meciurilor. Nu sunt însă superstiţioasă, să port aceleaşi şosete în fiecare întâlnire sau chestiuni de genul acesta.
Interviu realizat de Sorin STANCIU şi Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
20 septembrie 2026 | Memorialul „Ciprian Scrobotă” la fotbal, la Aiud. Eveniment în memoria tânărului care și-a pierdut viața în Statele Unite, unde se afla prin programul Work and Travel
Memorialul „Ciprian Scrobotă” la fotbal, la Aiud. Eveniment în memoria tânărului care și-a pierdut viața în Statele Unite, unde se afla prin programul Work and Travel Pe 20 septembrie, Aiudul va găzdui prima ediție a Memorialului „Ciprian Scrobotă”, un turneu de fotbal dedicat copiilor din categoria 2016. O zi de competiție care va însemna, înainte […]
Senzațional! David Popovici, al treilea titlu european consecutiv la 100 m liber: Regele probei-regină
Senzațional! David Popovici, al treilea titlu european consecutiv la 100 m liber: Regele probei-regină David Popovici este în prim-planul Europenelor de natație de la Paris, unde miercuri, 12 august, a reușit o performanță de referință: al treilea titlu european în proba de 100 m liber, „proba-regină” în natație. Asta după medaliile de aur cucerite la […]
Video | CIL Blaj, calificare istorică în play-off-ul Cupei României: Elevii lui Daniel Tătar au eliminat „virușii verzi”
CIL Blaj, calificare istorică în play-off-ul Cupei României: Elevii lui Daniel Tătar au eliminat „virușii verzi” CIL Blaj a obținut o calificare istorică în play-off-ul Cupei României la fotbal, după ce a eliminat în Turul 3 o altă divizionară terță, Sănătatea Cluj. CIL Blaj a întâlnit, în după amiaza zilei de miercuri, 12 august 2026, […]