Rămâi conectat

Politică Administrație

PSD SE JOACĂ CU…….GAZUL!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

         Nici o vizită a unui demnitar maghiar în România, nu se lasă fără ecouri de cele mai multe ori negative și de regulă vizitatorii noștrii nu vin fără un scop. Ba vin să ne certe, ba vin să ne amenințe, ba vin să ne dea lecții și de regulă nu vor să plece cu ,,mâna goală”.

          Nu cu  mult timp în urmă, ministrul de externe maghiar s-a întâlnit cu mai marii demnitari ai țării, Dragnea și Tăriceanu împreună cu care au pus ,,țara la cale” și bineînțeles trimisul lui Orban a ținut să le spună celor doi că România are prea multe gaze naturale în Marea Neagră și că nu ar fi rău, ba chiar ar fi indicat ca acest gaz să intre direct într-o coductă care să ajungă  la poporul ,,pretin” de dincolo de Tisa, să îl încălzească și de ce nu, să ajute economia lor să duduie ca și a noastră. Ar fi vorba nici mai mult, nici mai puțin decât de 4,4 miliarde de mc de gaz metan, adică  aproape jumătate din producția anuală a României (11,1 miliarde mc).

Acum vorba românului:,,nu e prost cine cere, e prost cine dă”. Sigur tot inteligența noastră populară spune ca românul e frate cu codrul ( cu cea mai rămas că restul este în Austria), deasemenea românul este ospitalier pune tot ce are mai bun pe masă când le intră musafirii în casă, dar nu le bagă și în straiță.

         În ceea ce privește dorințele ministrului maghiar, cred că PSD și cei care s-au întâlnit cu oficialul ungur nu trebuie să se joace cu focul, pardon cu gazul și să nu pună sub semnul întrebării siguranța energetică a României. Când vorbim de cărbune, gaze naturale, petrol, vorbim de resurse naturale epuizabile și cred că din acest punct de vedere România trebuie să fie foarte atentă la gestionarea acestora.

         Sigur unul din cei nominalizați  care a stat la masa discuțiilor, are experiența unor astfel de greșeli care a pus România într-o situație delicată, este vorba de Călin Popescu Tăriceanu. Să ne amintim cum acesta în calitate de premier, în 2008, a aprobat printr-o hotărâre de guvern un act adițional prin care o companie străină nu mai dădea României 45 % din producția de gaze și țiței din Marea Neagră unde avea licență de explorare/exploatare , ci doar o redevență de 13% din valoarea producției. Atunci, în Parlamentul României se constituia o comisie de anchetă din care făceam parte în calitate de deputat. Raportul acestei comisii scotea la iveală grave nereguli și evidenția faptul că statul a fost prejudiciat.

          Partidul Mișcarea Populară  a sesizat acum  lipsa de transparență, a sesizat pericolul pe care îl poate genera astfel de decizie a guvernanților de a înstrăina rezervele de gaze din Marea Neagră și crede că este necesară și acum constituirea unei comisii de anchetă în Parlament.  Din nefericire PNL se opune și nu sprijină acest demers, deși printr-o ipocrizie fără margini critică această situație. Vreau să spun că și acum, ca și în 2009 PNL se opune unui demers prin care se încearcă stoparea unor decizii care să defavorizeze România.

         Am încercat o rezolvare parlamentară a acestei probleme adusă în discuție, dar din păcate nu am găsit înțelegere la PNL care sigur nu ar vrea să-și pericliteze relația cu foștii colegi din USL. Partidul Mișcarea Populară consideră că România în momentul de față trebuie să-și gestioneze rațional resursele epuizabile ( gaze naturale, petrol ,carbuni, păduri), credem că este necesară o transparență și o abordare corectă a acestei probleme.

      Partidul Mișcarea Populară nu va renunța însă și va folosi alte proceduri parlamentare , întrebări și interpelări adresate ministrului de externe și ministrului energiei să aflăm dacă sunt puse în discuție gazele naturale din Marea Neagră pentru a fi exportate.

  PREȘEDINTE PMP ALBA, CLEMENT NEGRUȚ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ocoliș achiziționează un microbuz electric pentru transportul în comun: Valoarea totală a proiectului este de peste 1,2 milioane lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ocoliș achiziționează un microbuz electric pentru transportul în comun: Valoarea totală a proiectului este de peste 1,2 milioane lei Comuna Ocoliș în parteneriat cu comuna Sălciua urmează să cumpere un microbuz electric destinat transportului în comun. Acesta urmează să parcurgă curse regulate între cele două comune. „Urmează să achiziționăm un microbuz electric, care va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea