Actualitate

Proteste cu SURPRIZE pentru guvernanţi, anunțate de sindicaliştii din sănătate – Nemulțumiri faţă de introducerea evaluării în funcţie de performanţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” a decis declanşarea unui program de acţiuni de protest, în semn de nemulţumire faţă de intenţia introducerii evaluării personalului sanitar în funcţie de performanţă.

Petrecerea Divorțaților

Calendarul de proteste nu a fost dezvăluit, deoarece include „un set de surprize la adresa guvernanţilor”, potrivit federaţiei sindicale.

„Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a decis demararea unui program de proteste pentru susţinerea revendicărilor pe care le prezentăm în continuare. Deoarece prima fază a acţiunilor de protest include un set de surprize la adresa guvernanţilor, ele vor fi accesibile publicului pe măsura declanşării lor. A doua fază a protestelor este cea tradiţională (punctul ei culminant constituindu-l greva generală), ea urmând să fie declanşată în situaţia în care negocierea contractului colectiv de muncă eşuează”, se menţionează în comunicatul remis de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

Sindicaliştii din sănătate se tem că evaluarea în funcţie de performanţă poate deveni un instrument de reducere a salariilor.

„La adăpostul creşterii reale a veniturilor prin legea salarizării doar pentru unele categorii de salariaţi se încearcă anularea unor drepturi fundamentale (drepturi câştigate) pentru toţi salariaţii din sănătate. În forma în care a fost prezentată până acum public, evaluarea în funcţie de performanţă riscă să fie instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor. Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcţie de performanţă până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivităţii evaluării şi nu sunt respectate toate condiţiile prezentate în anexă. Interpretarea pe care o dăm intenţiei Ministerului Sănătăţii are în vedere faptul că i-am înaintat deja o solicitare pe această temă în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, obiectivitatea evaluării izbindu-se până acum doar de refuz. De asemenea, considerăm că la mijloc este şi o confuzie între evaluarea performanţei şi prevederi specifice legislaţiei muncii în materia normării (modalitatea de normare a muncii; cu referire la norma de timp şi norma de muncă), care oferă deja soluţii pentru posibilitatea de control şi reglare a problemelor indicate de oficiali”, se menţionează în comunicatul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Sindicaliştii din Sănătate consideră că legea salarizării a creat inechităţi angajaţilor din sistemul sanitar.

„Utilizarea inechităţii ca argument pentru introducerea evaluării performanţei trebuie să vină la pachet cu soluţii la inechităţile create de legea salarizării, respectiv de modalitatea de aplicare a legii salarizării, acestea depăşind ca importanţă, din perspectiva impactului negativ asupra salariaţilor, problemele create de absenţa unei evaluări în funcţie de performanţă. Marea majoritate a propunerilor de reformă sunt făcute în dauna salariaţilor sau fără a se ţine cont de interesele/posibilităţile lor. Este relevant în acest sens faptul că Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a înaintat Ministerului Sănătăţii un set complex de propuneri inovative, a căror discutare a fost refuzată până acum”, se precizează în comunicatul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Sindicaliştii din sistemul sanitar solicită Guvernului garantarea obiectivităţii evaluării pe criterii de performanţă înainte de implementarea acesteia.

„Pentru a putea discuta de salarizarea în funcţie de performanţă credem că este necesară îndeplinirea unor condiţii prealabile: garantarea obiectivităţii evaluării; asigurarea posibilităţii salarizării suplimentare în funcţie de performanţă (evaluarea să nu fie utilizată doar pentru scăderea veniturilor salariale, ea generând şi posibilitatea creşterii proporţionale a acesteia); eliminarea reţelelor informale de putere, de tip neo-feudal, şi aşezarea pe un cadru al relaţiilor de muncă reglat de contractele colective de muncă şi legislaţia muncii; realizarea procedurii şi a criteriilor de evaluare împreună cu experţii Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’. Acestea sunt condiţii obligatorii, prealabile oricăror discuţii pe această temă, în absenţa îndeplinirii lor (adică, dacă Ministerul Sănătăţii va continua să se comporte ca până acum în acest domeniu), Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ va respinge introducerea salarizării în funcţie de performanţă deoarece aceasta riscă să fie doar un nume complex pentru un instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor”, se menţionează în comunicatul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Revendicările prezentate de sindicaliştii din sănătate includ: păstrarea drepturilor câştigate, printre cele mai importante fiind dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, respectiv la recuperarea forţei de muncă, pe care-l asigură concediile de odihnă suplimentare; asigurarea respectării principiilor etice în aplicarea legii salarizării, prin acordarea salariului corespunzător anului 2022 pentru toate categoriile de salariaţi din sănătate cel târziu la începutul anului 2020; raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual; plata gărzilor pe care medicii le efectuează în cadrul celui de-al doilea CIM cu tariful orar al salariului de bază.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

Citește mai mult

Actualitate

Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite

Ioana Oprean

Publicat

în

Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că va face tot ce ţine de el ca până la finalul anului 2026, gărzile să fie plătite corespunzător, iar rezidenţii să fie incluşi în liniile de […]

Citește mai mult