Propunerile consilierilor Simion Crețu și Marcel Simion privind relansarea Societății “Drumuri şi Poduri, Locale Alba“
În cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean Alba a fost adoptat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013 la Societatea comercială “Drumuri şi Poduri Locale AIba“ SA.
Legat de situația societății, al cărui acționar unic este CJ Alba, consilierii județeni Simion Crețu (PNL) și Marcel Simion (PD-L) au făcut câteva comentarii pertinente.
Simion Crețu s-a arătat îngrijorat de faptul că societatea locală de drumuri și poduri înregistrează o scădere semnificativă a veniturilor, solicitând din partea administratorilor firmei o analiză economică pentru a identifica măsurile necesare pentru dezvoltarea companiei.
O propunere interesantă în acest sens a venit din partea consilierului județean democrat-liberal Marcel Simion, care a oferit ca soluție apelarea la primarii din județ și informarea lor asupra posibilității de a recurge cu încredere la serviciile societății DPL Alba prin încredințări directe a unor obiective de investiții de dimensiuni reduse din punct de vedere financiar. Astfel, în viitor societatea se va putea capitaliza și va reuși să câștige lucrări de investiții de anvergură.
“Realitatea ne spune că Adunarea Generală suntem noi și semnăm convocatorul foarte repede și votăm. Dacă ne uităm pe bugetul acesta, practic la nivelul prevederilor vedem că acolo este o scădere destul de mare.
Deci bugetul scade cu o treime. La realizări scade numai cu 20%, pentru că era anul trecut undeva la 25 de milioane, iar pentru anul 2013 este de circa 20 de milioane. Se poate observa pe proiecția bugetară multi anuală că se va ajunge la un buget de 25 de milioane doar în anul 2015. Cred că aici trebuie să discutăm cu administratorii care au fost selectați și propuși cu responsabilitate, să ne prezinte o analiză, să vedem care este situația acestei firme.
În cazul în care mergem așa tot mai șchiopătând, să vedem care sunt măsurile pentru a sprijni sau ce întrevedem noi că se va întâmpla cu această societate în condițiile reale de existență”, a declarat Simion Crețu.
“Cea ce nu s-a făcut deloc până acum în limitele legale ar fi un interes mai mare a Consiliului Județean Alba, condus de consilierii județeni, pentru a sprijini această societate.
După cum știți, potrivit legii, societățile comerciale pot primi prin încredințare directă anumite obiective de investiții cu sume mai reduse. Având în vedere că noi avem toate parcurile industriale și colaborăm cu unitățile administrativ teritoriale din județ, vă recomand să informăm pe acești primari că au posibilitatea să recurgă la serviciile societății noastre de drumuri și poduri (SC DPL Alba SA) prin încredințări directe a unor obiective de investiții de dimensiuni reduse din punct de vedere financiar.
Având în vedere că sunt 78 de unități administrativ teritoriale în Alba, recurgerea la serviciile societății DPL ar putea fi o sursă de venit foarte importantă în perspectiva viitoare. Iar noi vom sprijinii prin atribuțiile pe care le avem ca și consilieri județeni și prin relațiile care le avem cu conducerile primăriilor atât pe linie de consilieri cât și pe linie politică și cred că se poate realiza o sursă importantă de venit pentru societatea Drumuri și Poduri Locale Alba.
Dacă vom reuși să facem acest lucru sunt convins că societatea se va putea capitaliza în viitor și asfel va reuși să câștige lucrări de investiții de anvergură”, a spus Marcel Simion.
Potrivit Proiectului de hotărâre adoptat de consilierii județeni, pentru anul 2013, Societatea comercială “Drumuri şi Poduri, Locale Alba“ SA a estimat un buget constituit la partea de venituri în sumă totală de 20 de milioane de lei, veniturile din exploatare deţinând ponderea cea mai mare de 99,97% din total venituri. La partea de cheltuieli este prevăzută suma de 19.980.000 de lei, cheltuielile de exploatare reprezentând 99,49% din totalul cheltuielilor.
Principalele caracteristici, ale bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 supus aprobării sunt:
Indicator Prevederi 2013 – Venituri totale, din care: 20.000.000 lei
Venituri din exploatare (activitatea de bază) 19.995.000 de lei
Cheltuieli totale, din care: 19.980.000 de lei
Cheltuieli de exploatare 19.880.000 de lei
Cheltuieli financiare 100.000 de lei
Profit brut 20.000 de lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat”
Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat” În cadrul ceremoniei militare desfășurate joi, 10 septembrie 2026, la Târgu Mureș, generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, i-a fost conferită Medalia Crucea „Sfântul Gheorghe”, clasa I, una dintre distincțiile militare de […]
Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse
Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse În urma unui audit financiar efectuat la Primăria Comunei Sâncel, Camera de Conturi Alba a emis o „Opinie contrară” asupra situațiilor financiare consolidate la data de 31 decembrie 2025. Potrivit auditorilor, bilanțul contabil nu oferă o […]
„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro
„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro Apa CTTA SA Alba Iulia pregătește o achiziție de aproape 1 milion de euro pentru echipamente de ultimă generație destinate reducerii pierderilor din rețelele de apă și intervențiilor la sistemul de canalizare. Operatorul regional a lansat […]