Promovații examenului de BACALAUREAT 2014 vor primi adeverințe în locul diplomelor
Absolvenții care au promovat examenul de BACALAUREAT în 2014 vor primi adeverințe în locul diplomelor. După ce DNA a demarat o anchetă privind monopolul unei companii private, MEN intenționează să tipărească diplomele la Imprimeria Națională.
Problema eliberării de adeverinţe în loc de diplome a apărut în contextul anchetei procurorilor anticorupţie care cercetează modul în care compania Romdidac, ce funcţiona până în 1989 ca direcţie în Ministerul Învăţământului, a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele şcolare şi universitare, girat succesiv, după 1990, de şefii acestei instituţii.
Ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a determinat Ministerul Educaţiei să renunţe la colaborarea cu Romdidac şi să facă demersurile necesare pentru care realizarea diplomelor să se facă de către stat, prin Imprimeria Naţională.
„S-a renunţat la Romdidac, iar licitaţia pentru activitatea de furnizare a diplomelor nu este, în opinia mea, o variantă. Consider că această activitate trebuie să fie monopol de stat şi intenţionăm să fie făcută de Imprimeria Naţională. Pentru a obţine asta, e nevoie însă de cadrul legal. Mai întâi, prin recenta ordonanţă de modificare a Legii educaţiei, am stipulat ca responsabilitatea legată de diplome să revină Ministerului Educaţiei Naţionale şi rămâne să fie dată şi o hotărâre de guvern de modificare a organizării ministerului, după care ne vom putea duce la Imprimeria Naţională, care să fie unic gestionar pe furnizarea de diplome. Precizez că, astfel, se face ‘curăţenie’ şi la acest capitol. Totul va fi gestionat de stat. Va exista şi o bază de date unică, accesibilă online, în care oricând se va putea verifica veridicitatea unui act de studii”, a explicat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ordonanţa de modificare a Legii educaţiei prevede că „Ministerul Educaţiei Naţionale gestionează modalitatea de utilizare a formularelor actelor de studii, documentelor şcolare, prin controlarea periodică a modului de folosire a acestora de către instituţile şi unităţile de învăţământ, avizează necesarul de formulare solicitat şi comanda pentru tipărirea acestora”.
În aceste condiţii, având blocată temporar activitatea de realizare a diplomelor, MEN a decis ca toţi candidaţii care au promovat anul acesta bacalaureatul să primească adverinţe în locul diplomelor care, conform legii, trebuiau eliberate în cel mult 10 zile de la terminarea examenului.
„Diplomele de bacalaureat se completează cu datele din catalogul electronic numai de către secretarii liceelor la care absolvenţii au promovat ultima clasă şi vor fi semnate de către aceştia şi de către preşedintele comisiei din centrul de examen, în termen de cel mult 10 de zile de la terminarea examenului de bacalaureat. Pe diplome se aplică ştampila unităţii de învaţământ la care candidatul a absolvit ultima clasă de liceu”, prevede metodologia bacalaureatului de anul acesta.
Un ordin emis recent de ministrul Remus Pricopie, care modifică, între altele, cadrul general de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi
de doctorat pentru anul universitar 2014-2015, prevede însă că anul acesta, cu titlu de excepţie, „la admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă, absolvenţii de liceu care au promovat examenul naţional de bacalaureat în anul 2014 pot participa cu adeverinţa care atestă promovarea examenului naţional de bacalaureat”.
Sursa Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
