Proiectul „Pauza de joacă”, centru de activități în aer liber, la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia, supus bugetării participative
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia, prin proiectul „Pauza de joacă” propune amenajarea unui spațiu public, în curtea școlii, care va valorifica educația integrată, cu accent pe învățarea pedagogică, dar și învățarea prin joacă.
Vrem o țară ca afară! Unde lucrurile sunt organizate frumos, unde nevoile cetățenilor sunt împlinite, unde se respectă reguli. Vrem condiții civilizate pentru sănătate, educație, muncă și suntem îndreptățiți să vrem toate acestea.
Vrem tot ce e mai bun pentru noi, dar avem așteptări ca ceilalți să ni le împlinească. Vrem o țară ca afară, însă pierdem din vedere că multe țin de noi, iar o comunitate funcțională crește cu adevărat împreună, prin implicare și responsabilitate.
Tocmai de aceea, credem că e în puterea noastră să creăm o comunitate a cărei voce poate muta munți! Iar pentru că uneori se întâmplă ca inițiativele cetățenești să prindă formă și șansă la realizare, vă invităm să deveniți și voi o forță ce influențează soarta comunității noastre.
Proiectul „Pauza de joacă” e unul dintre cele 18 proiecte eligible pentru a fi finanțate de către Primăria Alba Iulia în cadrul Bugetării participative și are în vedere amenajarea unui Centru de activități în aer liber în cadrul Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Copiii ce învață acolo vor avea astfel șansa la o educație integrată, cu accent atât pe învățarea pedagogică, cât și pe învățarea prin joacă, atât de specifică lor. Mai multe despre proiect puteți afla aici, unde vă și invităm să îl votați.
ps://cityhealth.io/apulum/app/#/citizen/projects/view/-MIJkE6QMRgQl96F-kQj
Pentru a vota, e nevoie să urmați pașii din link-ul de mai sus, creând un cont.
Votul se poate exprima doar din raza municipiului Alba Iulia, o singură dată, în perioada 1-30 noiembrie.
Proiectul cu cele mai multe voturi câștigă finanțarea, așa că fiecare vot contează!
Anul acesta puteți ajuta Școala „Vasile Goldiș” să devină o școală actuală, adaptată nevoilor și în spiritul copiilor. La anul, prin puterea exemplului, puteți schimba la față chiar școala unde învață copiii voștri!
Vă mulțumim că alegeți să „mutați și voi munți”, alături de noi!
Colectivul de părinți și profesori ai Scolii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]