Actualitate

Proiectul majorării pensiilor aleşilor locali a trecut, tacit, de Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de lege care prevede că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene ar urma să primească indemnizații speciale, dacă au ocupat una dintre aceste funcții timp de cel puțin doi ani, a trecut tacit de plenul Camerei Deputaţilor.

Petrecerea Divorțaților

Acesta trebuia să fie dezbătut în Comisa juridică de la Camera Deputaților. A fost trecut de două ori pe ordinea de zi a Comisiei juridice și dezbaterea a fost amânată de mai multe ori. Astfel, a fost depășită data pentru dezbaterea sa și pentru un raport pe acest proiect, așa încât inițiativa a trecut tacit de Comisia juridică.

Proiectul se află pe ordinea de zi de miercuri a Camerei Deputaților și se va lua act de faptul că a fost adoptat tacit de către deputați. Apoi ar trebui ca inițiativa să ajungă la Senat, unde va fi dezbătută în comisii și mai apoi în plen, acolo unde va primi un vot final.

Proiectul a fost semnat de 29 de senatori și deputați. În cazul acestei inițiative, Senatul este camera decizională. (Z.U.)

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult