Proiectul de revizuire a Constituției cu privire la redefinirea familiei a fost adoptat de către deputaţi. Familia, definită drept „uniunea dintre bărbat și femeie”
Deputaţii au adoptat marți, cu 232 de voturi „pentru”, 22 – „împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei. Căsătoria este „uniunea dintre un bărbat și o femeie”, au decis astăzi deputații care au adoptat propunerea de modificare a Constituției depusă de Coaliția pentru Familie.
Hotărârea ar urma să blocheze astfel orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de același sex. Proiectul de lege va ajunge în Senat, după care se va stabili și data referendumului, având în vedere că astfel de decizii rămân definitive doar prin consultare populară.
Au fost 270 de deputați prezenți, dintre care 232 au votat pentru, 22 împotrivă, 13 s-au abținut, iar 3 nu au votat. A fost întrunit astfel pragul de două treimi din totalul deputaților, necesar în cazul legilor constituționale.
Acest demers vine după ce peste trei milioane de cetăţeni cu drept de vot s-au pronunţat pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului ”soţi” cu sintagma ”bărbat şi femeie”, aşa încât aliniatul 1 al art. 48 să aibă în viitor următoarea formulare: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Sursa: antena3, stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
