Proiectul ”Cultura și specificul școlii” de la Şcoala Gimnazială Ciugud, la finalul ediției a treia. Principalele obiective: cunoaşterea culturii şcolilor din judeţul Alba şi afirmarea acestora la nivel judeţean
Şcoala Gimnazială Ciugud, în parteneriat cu Primăria comunei Ciugud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa Corpului Didactic Alba au derulat în lunile ianuarie – mai ale acestui an proiectul „Cultura şi specificul şcolii”.
Obiectivul general al proiectului a fost cunoaşterea culturii şcolilor din judeţul Alba şi afirmarea acestora la nivel judeţean, precum şi stimularea implicării cadrelor didactice şi a elevilor în popularizarea culturii şcolilor din care fac parte.
Obiectivele specifice pe care ni le-am propus au fost promovarea şcolilor din judeţul Alba; îmbunătăţirea imaginii şcolilor în cadrul comunităţilor din care fac parte; stimularea creativităţii elevilor şi cadrelor didactice din judeţul Alba. Grupul ţintă vizat a fost reprezentat de elevii claselor P-VIII şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar din judeţul Alba.
Proiectul s-a desfășurat sub forma unui un concurs pentru elevi cu tema ”Lumea din şcoala mea”, cu două secţiuni: creaţie literară şi creaţie plastică, dar și sub forma unui simpozion pentru cadrele didactice cu tema ”Cultura şcolii – modalitate de promovare a instituţiilor din învăţământul preuniversitar”.
Ca și în anul școlar precedent, și la această a treia ediție am constatat că intenția noastră de promovare a școlilor din județul Alba a atras atenția și unor cadre didactice din afara județului, interesate fiind de imaginea școlilor din care fac parte. Astfel, pe lângă profesori și învățători din județul nostru, au mai participat și dascăli din municipiul București, dar și din județele Vâlcea, Olt, Maramureș, Buzău, Iași, Vrancea, Cluj, Constanța, Suceava, Bacău, Dolj, și Bacău, în total 59 de cadre didactice.
În ceea ce privește concursul ”Lumea din școala mea”, destinat elevilor, ne-am bucurat de participarea a 78 de elevi la secțiunea de creație artistico-plastică și 54 de elevi la secțiunea de creație literară.
Lucrările cadrelor didactice vor fi publicate în revista simpozionului, iar unele dintre lucrările elevilor vor alcătui cărticica ”Lumea școlii mele”.
Suntem mândri că am reușit, cu succes, implementarea acestui proiect și mulțumim pe această cale primarului comunei Ciugud, d-l Gheorghe Damian, d-nei inspector educativ Codruța Lodroman de la ISJ Alba, d-lui prof. Deák-Székely Szilárd Levente, director al CCD Alba, tuturor cadrelor didactice din școlile din județ și din țară care au participat cu lucrări în cadrul proiectului: Școala Gimnazială Milcoiu – Vâlcea, Școala Gimnazială ”Voievor Brîncoveanu” – Olt, Colegiul Economic ”Pintea Viteazul” Cavnci, Maramureș, Școala Gimnazială ”Ioan Slavici” Tăuții de Sus, Maramureș, Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Buzău, CJRAE Buzău, Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Unirea, Școala Gimnazială ”Pr. Gen. GH. Gheorghiu” Gologanu – Vrancea, Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, Liceul de Informatică ”Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca, Școala Gimnazială ”Sf. Apostol Andrei” Buzău, Liceul Teoretic ”Traian” din București, Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia, Școala Gimnazilă ”Simion Lazăr” Lunca Mureșului – Alba, Școala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Șc. Gimnazială ”Ion Breazu” Mihalț, Șc. Gimn. Zvoriștea – Suceava, Șc. Gimn. ”Ion Pop Reteganul” Sâncel – Alba, Șc. Gimn. ”Al. Piru” Mărgineni – Bacău, Șc. Gimn. ”Carol al II-lea” Dioști- Dolj, Șc. Gimn. Vulturești – Olt; Școala Gimnazilă Nr. 1 Slănic-Moldova – Bacău, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Bacău; Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Alba Iulia, Școala Gimnazială ”Toma Cocișiu” Blaj, GPP ”Primii Pași” Aiud, Școala Gimnazială ”Axente Sever” Aiud, Școala Gimnazială Crăciunelu de Jos, Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială ”Dr. Petru Șpan” Lupșa- Alba, Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș, Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă, Școala Gimnazială ”Ovidiu Hulea” Aiud, Școala Gimnazială ”Simion Balint” Roșia Montană.
Prof. Sorina Mărginean
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
9 noiembrie 2026 | Dimineață cu -2,7 grade în Alba Iulia: Ce alte valori termice s-au înregsitrat în Alba
Dimineață cu -2,7 grade în Alba Iulia: Ce alte valori termice s-au înregsitrat în Alba Dimineață rece, luni, 9 noiembrie 2026, în Alba. La ora 7.00 temperatura înregistrată la stația meteo Alba Iulia era de -2,7 grade Celsius. La aceeași oră la Câmpeni erau -5,2 grade Celsius. La Blaj mercurul din termometre indica -4 grade, […]
Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul
Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul Primăria Comunei Cenade, din județul Alba, caută un operator pentru serviciul de iluminat public. Valoarea totală estimată a contractului de delegare prin concesiune este de 375.000 de lei, fără TVA, iar […]
Foto | Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia
Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia Ilinca Maria Petric, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul I la competiția internațională ILYO CUP – Kyorugi 2026, desfășurată în perioada 7–8 noiembrie, în Košice, Slovacia. ,,Suntem mândri să o felicităm […]
