Proiectul „Artă pentru juniori” a ajuns la final. Ultima activitate, standuri cu lucrări realizate de copiii a trei centre
Echipa “AS”, formată din eleve de la Liceul de Arte “Regina Maria” împreună cu un număr de zece voluntari, a efectuat în perioada 21-28 Mai vizite la Centrul Ansberg, Centrul Iulia și Centrul Sf. Vasile cel Mare. Vizitele au avut drept scop stimularea imaginaţiei şi gândirii celor peste 40 de tineri participanți din cele trei centre.
Pe lângă activitățile cu caracter artistic, voluntarii au realizat o serie de activități de natură a le stimula tinerilor imaginația. Deși perioada de implementare a proiectului s-a încheiat în data de 2 iunie, voluntarii sunt deciși să continue desfășurarea acestor activități în centrele menționate, reprezentanții unuia dintre centre solicitându-le realizarea unui desen de tip grafitti în incinta centrului.
Ultima activitate din cadrul proiectului s-a desfășurat în data de 1 iunie și a constat amplasarea unui stand în zona din apropierea traseului celor trei fortificații, în intervalul 10-18, în cadrul căruia au fost expuse lucrările realizate de tinerii din cele trei centre, și s-au prestat gratuit servicii de facepainting pentru peste 150 de copii. Considerăm că proiectul a fost un real succes, bazându-ne în acest sens pe feedback-ul persoanelor din cele trei centre, dar și a persoanelor care au beneficiat de serviciile de facepainting.
Proiectul „Artă pentru juniori” este un proiect finanțat de Fundația Comunitară Alba prin programul YouthBank. Principalii parteneri locali sunt Consiliul Local si Primaria Municipiului Alba Iulia, Dacia Market si Giro, fiind coordonat la nivel național de Asociatia pentru Relatii Comunitare. Organizația gazdă este Asociația Despărțământul “Eugen Hulea” Astra Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]