Programul „Merg la școală”: Tichete educaționale pentru elevi pentru achiziționarea de rechizite și manuale
Programul „Merg la școală”: Elevii învățământului obligatoriu de stat vor putea beneficia de tichete educaționale cu care vor putea să-și achiziționeze rechizite și alte materiale didactice.
Este vorba despre o propunere de hotărâre de Guvern pentru implementarea programului „Merg la școală”, de pe urma căruia vor putea profita toți elevii, atâta vreme cât sunt elevi ai învățământului de stat.
Recent, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică o propunere de hotărâre de Guvern pentru aprobarea unui nou program școlar, numit „Merg la școală”. Programul își propune să le ofere finanțări elevilor pentru achiziționarea materialelor necesare la școală, precum echipamente sportive sau manuale școlare.
Pentru a intra în vigoare, propunerea de hotărâre va trebui adoptată de Guvern, apoi publicată în Monitorul Oficial.
De acest program vor putea beneficia toți elevii, cu condiția să urmeze cursurile învățământului de stat obligatoriu, adică cel primar, gimnazial, liceal și profesional (11 clase care includ și clasa pregătitoare).
Programul „Merg la școală” va consta în acordarea unor tichete educaționale de tip tichet social, în valoare totală de 250 de lei. Pentru fiecare elev, tichetele vor fi în număr de cinci, fiecare în valoare de 50 de lei, și vor fi folosite pentru achiziționarea echipamentelor sportive, rechizitelor și cărților școlare (manuale, auxiliare didactice, literatura obligatorie prevăzută în programa școlară, atlase, dicționare).
Tichetele educaționale, vor fi acordate prin intermediul unităților de învățământ, iar responsabilitatea achiziționării produselor necesare elevului va reveni părinților/tutorilor legali ai acestuia.
Atenție! Proiectul de hotărâre de Guvern nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, el trebuie adoptat de Executiv, apoi publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
