Actualitate

Programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine încheie o nouă etapă

Unirea Ziarul

Publicat

în

Programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine încheie o nouă etapă

În trei ani au fost plantați peste 600.000 puieți, ceea ce înseamnă 60% din obiectivul inițial al programului

  • Campania din primăvara anului 2020 a cuprins 57,6 hectare pe 13 suprafețe din județele Suceava, Maramureș, Harghita, Brașov, Cluj și Satu-Mare
  • Programul Pădurea de Mâine urmărește să se extindă pentru a promova gestionarea durabilă a pădurilor din România
Petrecerea Divorțaților

Prin sloganul „Ajutăm, plantăm!”, programul de împădurire a Fundației Pădurea de Mâine își respectă promisiunile și a continuat în primăvara acestui an, cu plantarea a 13 noi suprafețe, în șase județe, pe un total de 57,6 hectare deținute de proprietari privați de păduri care nu au resursele necesare pentru a asigura reinstalarea cu succes a vegetației forestiere.

„Întrucât astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Mediului, suntem mândri să anunțăm că programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine intră într-o nouă etapă,” a spus Ionuț Apostol, director executiv al Fundației Pădurea de Mâine. „În ultimii trei ani am plantat peste 600.000 de puieți cu sprijin financiar din partea HS Timber Group, ceea ce reprezintă 60% din obiectivul fazei inițiale a proiectului, care presupune cinci ani de plantare și până la șapte ani de lucrări de întreținere pentru fiecare suprafață în parte.”. Până în acest moment, proiectul a ajutat la reîmpădurirea a 146 de hectare.

„Primăvara aceasta, operațiunile de plantare au fost făcute cu firme specializate sau de către ocoalele silvice care au în administrare suprafețele respective,” a adăugat Ionuț Apostol. „Din păcate nu am putut mobiliza voluntarii care și-au exprimat dorința de a lua parte în proiect, dar ținem legătura cu ei pentru activități viitoare. De asemenea, pe suprafețele împădurite în sezoanele anterioare, au fost executate completări cu puieți, acolo unde a fost necesar.” Ca un următor pas, începând cu luna iunie se vor aloca resurse suplimentare pentru lucrări de întreținere, respectiv îndepărtarea vegetației din jurul puieților, pentru a le facilita dezvoltarea. Mai mult, Pădurea de Mâine urmărește să își extindă domeniul de activitate, pentru a promova gestionarea durabilă a pădurilor în România. „Ne vom dezvolta activitatea pe două ramuri suplimentare: proiecte orientate către natură și comunitate, precum și un program pentru silvicultură responsabilă,” a adăugat Ionuț Apostol. „Ne propunem să educăm generațiile tinere și să le sensibilizăm cu privire la importanța gestionării durabile a pădurilor, a respectului pentru natură și a lucrărilor silvice cu impact redus asupra mediului.”

 Despre Pădurea de Mâine

Pădurea de Mâine este un proiect dezvoltat de Asociația Administratorilor de Păduri alături de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și HS Timber Group, în dorința de a asigura dezvoltarea durabilă a pădurilor. Proiectul își propune plantarea unui milion de puieți pe parcursul a cinci ani. Lucrările de întreținere și monitorizare vor continua timp de până la șapte ani pentru a asigura atingerea obiectivului, respectiv instalarea cu succes a vegetației

forestiere. Inițiativa Pădurea de Mâine vine în sprijinul proprietarilor privați de păduri care nu au resursele necesare pentru reîmpădurirea suprafețelor deținute. Fundația Pădurea de Mâine a fost înființată în 2019, cu sprijinul strategic al HS Timber Group. Misiunea Fundației este să contribuie la protejarea și gestionarea responsabilă a pădurilor și la dezvoltarea unei economii durabile în domeniul forestier în România. Prin acest parteneriat strategic, HS Timber Group urmărește să implementeze mai punctual și mai eficient angajamentul său de responsabilitate socială. Pentru mai multe informații vizitați https://padureademaine.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult