Rămâi conectat

Ştirea zilei

PROGRAMUL AlbaFest® 2024, cel mai așteptat eveniment din Cetatea Alba Carolina: Roată panoramică uriașă, super hituri, spectacol grandios de reconstituire militară antică și multe surprize pentru copii

Ziarul Unirea

Publicat

în

PROGRAMUL AlbaFest® 2024, cel mai așteptat eveniment din Cetatea Alba Carolina: Roată panoramică uriașă, super hituri, spectacol grandios de reconstituire militară antică și multe surprize pentru copii

AlbaFest® 2024, cel mai așteptat și aclamat dintre toate evenimentele ce au loc, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina și-a definitivat programul și e gata să-și primească, în mai puțin de o săptămână, festivalierii.

În prima seară de AlbaFest®, e loc doar de super-rock!

31 mai este prima seară de show și va fi dedicată, în principal, iubitorilor de rock. Legende ale genului – CARGO, OVIDIU ANTON, RIFF și ANTRACT urcă pe scena mare din Piața Cetății și zguduie zidurile, începând cu orele 19.

Avalanșă de hituri în a doua și a treia seară de festival

Pe 1 iunie AlbaFest® începe mai devreme, de la 18.00 și gravitează în jurul artiștilor care fac topurile, radiourile și online-ul să existe: IRINA RIMES, FLY PROJECT, FLORIAN RUS, VESCAN, RALUKA, ADI ISTRATE & EVA TIMUSH.

Seara de 2 iunie îi aduce pe scena AlbaFest® pe PUYA, MIRA, MISHA MILLER, FELI, EMAA, ALEXIA și THE URS.

Finalul AlbaFest® va fi, la rândul lui, unul memorabil, cu toate privirile îndreptate în sus, pentru focul de artificii ce va lumina timp de minute bune cerul Cetății, la Rhythm of Lights.

Și în 2024, festivalierii vor avea locul lor special pentru afterparty. Astfel, imediat ce concertele din fiecare seară se vor fi încheiat, petrecerea continuă pe latura de sud a Cetății, la Mira Summer.

Roată panoramică uriașă – vezi cetatea de la înălțime și din mișcare

Pentru prima dată, festivalul de la Alba Iulia va avea parte de o roată panoramică uriașă, un adevărat simbol pentru orice festival important de pe continent. La AlbaFest® 2024 aceasta va fi amplasată pe esplanada din fața Catedralei

Încoronării, singurul spațiu suficient de generos pentru a permite instalarea și, în același timp, una dintre cele mai bune zone de belvedere din Cetate.

Copiii și comunitatea- sărbatoriți la AlbaFest®

În loc de una singură, decretată oficial a lor, ziua de 1 iunie, cei mici vor avea parte de două zile de distracție all inclusive la AlbaFest® 2024. Special pentru ei va fi amenajat, pe esplanada din fața Traseului Celor 3 Fortificații, “Ținutul Fericirii”, o colecție impresionantă de ansambluri de joacă, numai bune să le elibereze energia și dubleze sărbătoarea. Distracția începe la 10 dimineața și ține până la 8 seara, atât pe 1, cât și pe 2 iunie.

Tot pentru cei mici, dar de data aceasta la Palatul Principilor, va poposi Caravana cu Jocuri și vor avea loc un maraton de lectură și activități creative, evenimente integrate, la rândul lor, în festivalul de joacă Ținutul Fericirii.

Festivitatea de premiere a elevilor olimpici (sâmbătă, de la 10.30 la Principia), decernarea premiilor pentru liceenii participanți la proiectul SCUT ( vineri, ora 10, Principia), festivitatea Colegiului Național HCC de închidere a anului școlar ( duminică, ora 9, în Piața Cetății) sau festivitatea de acordare a diplomelor Urbis Grates și a titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia (duminică, de la 10.30 la Principia) vor completa imaginea unui AlbaFest® ce trece de limitele muzicii și ale show-ului și se transformă într-un eveniment construit pentru comunitate și dedicat acesteia.

Istoria își ia partea ei din AlbaFest®

Garda Apulum e gata să-i întâmpine și impresioneze pe cei veniți la AlbaFest®, printr-un spectacol grandios de reconstituire militară antică, vineri, de la 18, în fața Porții a IV-a a Cetății.

La rândul său, Garda Cetății are programate două reprezentații, sâmbătă și duminică, de la 12, pe traseul devenit deja clasic pentru schimbul de gardă, între Poarta a III-a și Poarta a IV-a ale Cetății Alba Carolina.

AlbaFest® este o marcă înregistrată a municipalității din Alba Iulia și unul dintre evenimentele muzicale cele mai importante din Transilvania. Festivalul este organizat, începând din acest an, de Centrul Cultural Palatul Principilor, din subordinea Primăriei Alba Iulia. Esențial este suportul venit de la partenerii tradiționali și sponsorii ediției 2024 a AlbaFest®: Caraiman, Pepsi, Star Transmission și Star Assembly.

 31 mai, 1 iunie, 2 iunie – salvați datele, cetatea vibrează din nou, la AlbaFest® 2024!

PROGRAM ALBA FEST 2024

VINERI, 31 mai 2024

09:00 Caravana cu jocuri – „Ținutul Fericirii – Festival de joacă”
Palatul Principilor Transilvaniei

10.00 Atelier inspirațional și festivitate de premiere a participanților la Proiectul ”SCUT – 2024”
Spațiul Muzeal Principia

18:00 Spectacol de reconstituire militară: Garda Apulum
Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina

19:00 Cargo, Ovidiu Anton, RIFF, Antract
Concerte / Scena Piața Cetății

23:00 Official Afterparty @ Mira Summer
Latura de sud a Cetății Alba Carolina

SÂMBĂTĂ, 01 iunie 2024

09:00 Caravana cu jocuri – „Ținutul Fericirii – Festival de joacă”
Palatul Principilor Transilvaniei

10:00 Deschidere „Ținutul Fericirii – Festival de joacă”
Esplanada Traseului celor Trei Fortificații

10:00 Cu copiii la povești – „Ținutul Fericirii – Festival de joacă”
Maraton de lectură și ateliere creative / Palatul Principilor Transilvaniei

10:30 Festivitate de premiere a elevilor olimpici din anul 2024
Spațiul Muzeal Principia

12:00 Ceremonialul schimbului de gardă
Garda Cetății Alba Carolina / Poarta a IV-a – Poarta a III-a

18:00 Irina Rimes,  Fly Project, Florian Rus, Vescan, Raluka, Adi Istrate și Eva Timush
Concerte / Scena Piața Cetății

23:00 Official Afterparty @ Mira Summer
Latura de sud a Cetății Alba Carolina

DUMINICĂ, 02 iunie 2024

09:00 Caravana cu jocuri – „Ținutul Fericirii – Festival de joacă”
Palatul Principilor Transilvaniei

09.00 Festivitatea de închidere a anului școlar  – Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Scena Piața Cetății

10:00 „Ținutul Fericirii – Festival de joacă”
Esplanada Traseului celor Trei Fortificații

10.30 Festivitate de acordare a distincțiilor ”Urbis Grates” și ”Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”
Spațiul Muzeal Principia

12:00 Ceremonialul schimbului de gardă
Garda Cetății Alba Carolina / Poarta a IV-a – Poarta a III-a

18:00 Puya, Mira, Misha Miller, Feli, EMAA, Alexia și The Urs
Concerte / Scena Piața Cetății

23:15 Rhythm of Lights
Spectacol de artificii / Piața Cetății


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Medicul veterinar Ioan Emilian Horvat, 15 ani de experiență în tratarea necuvântătoarelor: Servicii de înaltă calitate, ca în statele vest-europene și SUA

Ziarul Unirea

Publicat

în

Medicul veterinar Ioan Emilian Horvat, 15 ani de experiență în tratarea necuvântătoarelor: Servicii de înaltă calitate, ca în statele vest-europene și SUA Medicul veterinar Ioan Emilian Horvat, un spirit comunicativ și antreprenorial este dispus să accepte provocări noi în diverse situații. Se consideră o persoană tot timpul în evoluție mai ales pe plan profesional. -Pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea