Actualitate

Prognoza meteo: Temperaturi scăzute sub cele normale pentru această perioadă din an și precipitații abundente până pe 6 octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea se răceşte semnificativ în această săptămână, iar de precipitaţii nu vom scăpa până pe 6 octombrie. Temperaturile vor fi scăzute, sub cele normale pentru această perioadă din an şi ploile abundente pun stăpânire pe totate regiunile.

Petrecerea Divorțaților

Maxime de 21 de grade în Transilvania

În cea mai mare parte a intervalului celor două săptămâni, valorile termice diurne vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime de 18…21 de grade, în medie regională. Minimele nocturne vor fi, în special în prima săptămână, mult mai ridicate decât în intervalul ce s-a încheiat, local peste cele climatologic specifice, cu 8…12 grade, mediat regional. Pentru perioada 29 septembrie – 2 octombrie este estimată o creştere a temperaturilor diurne, ce pot fi chiar şi peste norma perioadei, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra valori apropiate de normal. Ulterior acestui interval de timp, se estimează o uşoară răcire a vremii. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi relativ ridicată, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ, doar pentru perioada 26-27 septembrie fiind posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Vreme rea pe litoral

Deşi valorile vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru sfârşit de septembrie şi început de octombrie. Astfel, media maximelor va fi de 20…22 de grade, iar a minimelor de 10…15 grade. Valori de temperatură uşor mai mari, 22…24 de grade cele diurne, sunt posibile în jurul datei de 30 septembrie, iar pentru finalul celor două săptămâni de prognoză este estimată o răcorire a vremii. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24-26 septembrie.

Temperaturi negative la munte

Regimul termic nu va avea variaţii semnificative pe parcursul primei săptămâni de prognoză şi va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an; ziua vor fi valori de 8…15 grade, iar pe parcursul nopţilor temperaturi uşor negative vor fi doar la altitudini de peste 2000 m. După uşoara încălzire din perioada 29 septembrie – 1 octombrie sunt estimate temperaturi în scădere către finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar cu precădere în perioada 24-27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult

Actualitate

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]

Citește mai mult