Profesor universitar din Cluj, după tragediile de la Sântimbru, Crevedia, 2 Mai și Botoșani: ”Astăzi copiezi la examene, mâine te urci beat sau drogat la volan, poimâine faci o firmă care încalcă regulile”
Profesor universitar din Cluj, după tragediile de la Sântimbru, Crevedia, 2 Mai și Botoșani: ”Astăzi copiezi la examene, mâine te urci beat sau drogat la volan, poimâine faci o firmă care încalcă regulile”
Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la UBB Cluj, a transmis un mesaj dur după tragediile de la Sântimbru, Crevedia, 2 Mai și Botoșani, în care zeci de persoane și-au pierdut viața sau au fost grav rănite.
Acesta este de părere că tragediile din ultima vreme sunt rezultatul nepăsării și a lipsei de interes față de reguli a cetățenilor și instituțiilor statului, dar și a deficitului educațional, augmentat de creșterea nesimțirii și agresivității în societate.
”2 MAI, VOLUNTARI, BOTOȘANI, SÂNTIMBRU, CREVEDIA ETC. – IRESPONSABILITATEA ȘI NERESPECTAREA REGULILOR de către tot mai mulți cetățeni (indiferent de generație, educație, profesie etc.), instituții, firme, administrație și chiar de către stat în ansamblu devine o problemă națională extrem de costisitoare și dăunătoare.
Am văzut din plin în pandemie, continuăm să vedem și acum, de la exemple aparent banale precum litoralul la comportamentul iresponsabil pe șosele, și de la instituții la politicieni.
Modelul de succes popular este rebelul, cel care sfidează regulile, neînfricatul!
De la nivel macro la nivel individual, regulile par opționale sau facultative, nicidecum obligatorii.
Astăzi copiezi la examene, mâine te urci beat sau drogat la volan, poimâine faci o firmă care încalcă regulile, răspoimâine ești în clientela partidelor sau printre „șmecherii” care nu se tem de nimic.
Din ce în ce mai multe încălcări ale legilor și regulamentelor, la toate nivelurile – autorizații, droguri, alcool, trafic pe drumuri publice, învățământ, sănătate, poliție, justiție, turism etc.
Evantaiul pare larg: corupție, cinism, nepăsare („miserupism”), incompetență, micul șarlatanism, egoism dus la extrem, teribilism etc. Toate sub umbrela unui deficit educațional în sens larg și de cultură a legalității, plus creșterea nesimțirii și agresivității în societate.
Fenomenul este încurajat de faptul că majoritatea scapă nepedepsiți!
Am avut vreodată, istoric vorbind, CULTURA LEGALITĂȚII în țara aceasta?
Există și altceva decât FRICA DE PEDEPSE MARI care ar putea funcționa la noi?”, a scris pe Facebook profesorul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă”
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă” Noah, un băiețel din Cugir născut prematur și care a trecut prin multe probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, are mare nevoie de […]
Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine”
Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine” La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Radu se confruntă cu probleme medicale […]
Video | Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe
Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost aduse marți, 20 octombrie 2026, în jurul orei 17.00, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de către o delegație specială. A urmat o procesiune în jurul complexului Catedrala Reîntregirii. Programul serii mai cuprinde, între orele 18.00 […]

