Politică Administrație

Profesor de chimie, consilier local în Alba Iulia: Candidații care au luat note de 2 și 3 la Titularizare au muncit ceva

Ioana Oprean

Publicat

în

Candidații la concursul de titularizare în învățământ, ”care iau note de 2 și 3”, au ”muncit ceva”, pentru că ”subiectele nu sunt foarte simple” și ”învățământul este așa cum este”, a declarat, vineri, profesoara de chimie Angela Moldovan, consilier local în Alba Iulia.

Președintele organizației de femei a PMP Alba, Angela Moldovan, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că subiectele de la examenul de titularizare nu au ”aproape nicio legătură” cu ceea ce va face profesorul la clasă.

”Deci, noi, suntem mari filozofi în a face ceva ce nu folosim niciodată. Materiile care se fac în facultate, mai ales pe vremea cealaltă (n.r. înainte de Revoluție), 50% nu foloseau la nimic. Materia mea, o parte de chimie, care nu o folosești nici la liceu, nici la predarea în V-VIII. Aceste subiecte care au fost date la titularizări, de obicei în decursul anului, sunt subiecte cu un grad de dificultate ridicat.

Mai știm un lucru, că cei care se prezintă la titularizare sunt tineri, de peste 24 de ani, până la 30 și ceva de ani. Aceștia au făcut  după 1990 facultățile și știm cine s-a înscris la anumite universități la matematică, fizică, chimie – sunt cei care au picat la altele. De exemplu am picat medicină, m-am înscris la chimie. Pregătirea nu este numai vina lor, e un sistem care din rădăcină e cu putregai”, a spus profesoara de chimie Angela Moldovan.

De asemenea, ea a declarat că viitorii profesori ies din facultate cu ”niște cunoștințe precare”, iar apoi dau un examen de titularizare ”extraordinar de greu” pentru ”a merge să predea la o clasă cu trei elevi”.

”Să fim puțin corecți și să încercăm să avem alte criterii de evaluare a unui profesor.  Să scriem pe urmă în presă că a luat nota 3 sau a copiat. Cu cei care au copiat, îmi pare rău, nu se face așa ceva, chiar dacă au avut surse de copiere, dar ținând cont că învățământul este așa cum este, credeți-mă, examenul de titularizare, că iau 3 și 2, pentru aia cred că au muncit ceva, pentru că subiectele nu sunt foarte simple”, a mai spus Angela Moldovan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui” Fostul premier desemnat Adrian Veștea și-a anunțat susținerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare, inițiată de Alin Tișe în interiorul PNL. Liberalul susține că demersul urmărește reafirmarea identității doctrinare a partidului și încurajarea dialogului intern, respingând ideea că platforma ar reprezenta […]

Citește mai mult

Politică Administrație

De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate” Din 2004, când a fost ales pentru prima dată primar al orașului Cugir, inginerul Adrian Teban a condus administrația locală prin mai multe […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Executare silită și încasare venituri. Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Executare silită și încasare venituri. Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului […]

Citește mai mult