Procurorul Oana Schmidt Hăineală – noul preşedinte al CSM
Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, vineri, cu majoritate de voturi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Aceasta a primit votul de la zece membri ai CSM în timp ce contracandidatul său, judecătorul Mircea Aron, a primit opt voturi.
Oana Schmidt Hăineală a fost, din ianuarie 2012, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar din ianuarie 2011 este membru ales în CSM, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, pentru un mandat de şase ani.
Noul președinte al CSM a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a urmat cursuri postuniversitare de drept penal şi criminologie la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, cursuri postuniversitare de management organizaţional la Universitatea din Bacău, cursuri de specializare pe tema „Studii privind securitatea naţională – Evaluarea informaţiilor” la Colegiul Galillee, Israel. A finalizat două masterate în „Ştiinţe militare şi informaţii”, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” şi în „Securitate şi apărare naţională” la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. În anul 2011 a obţinut şi o diplomă de doctorand în Ştiinţe Militare şi Informaţii la Universitatea Naţională de Apărare Carol I”.
În perioada 15 iulie 2010 – 6 ianuarie 2011, Oana Schmidt Hăineală a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu grad de profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, iar din februarie până în iulie 2010 a fost consilier al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
În perioada mai 2009 – februarie 2010 a ocupat şi funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor şi a fost director al Direcţiei pentru Relaţia cu Ministerul Public şi de prevenire a criminalităţii şi a corupţiei din Ministerul Justiţiei.
Din august 2004 până în mai 2008, a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, anterior fiind procuror şef al Biroului de anchete speciale magistraţi şi poliţişti Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Potrivit CV-ului, toate calificativele profesionale primite au fost „foarte bine”.
Foto: rtv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]
Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]
