Procurorii de la Parchetul General au decis clasarea dosarului privind casele președintelui Klaus Iohannis
Procurorii de la Parchetul General au decis clasarea dosarului privind casele președintelui Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis scapă de instanță! Procurorii Parchetului General au clasat dosarul format în urma unei plângeri penale ce vizează modul în care Iohannis a intrat în posesia a două imobile din Sibiu, orașul său natal. Oficiali ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au declarat, pentru sursele de presă, că dosarul a fost clasat în articolului 16), litera i) din Codul de procedură penală.
„Art. 16. Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale: (i) există autoritate de lucru judecat”, conform Codului de procedură penală. Plângerea penală viza modul în care Carmen și Klaus Iohannis au intrat în posesia a două imobile din centrul Sibiului, în anul 1999.
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, publicată înainte de campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut, şeful statului deține, alături de soția sa, cinci case. Imobilele au fost achiziționate în perioada 1992-2007, iar cea mai mare proprietate are o suprafață de 377 de metri pătrați.
Patru dintre ele au fost obținute prin cumpărare, iar una prin donație-cumpărare.
Președintele Klaus Iohannis și soția lui au obținut venituri în valoare de peste 70.000 de lei din închirierea unui imobil din Sibiu, după cum reiese din declarația de avere.
Dosarul a pornit în 2018 la Parchetul General şi au existat dovezi înainte de clasare. Preşedintele Iohannis preciza într-o dezbatere electorală în noiembrie 2019 că a cumpărat casele într-un mod legal şi că nu își reproșează nimic.
„Le-am cumpărat într-un mod absolut legal și cinstit, iar ce s-a dezbătut în justiție sunt chestiuni legate de procese civile și am auzit, parcă doamna Dăncilă a zis că aș fi și eu un fel de penal. Nu am avut vreodată un dosar penal nici pentru asta, nici pentru altceva. A, că cineva a scris o plângere către Parchet, ei trebuie să o pună într-o mapă și să scrie ceva. Nu am absolut nimic de ascuns”, declara anul trecut Klaus Iohannis.
Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis a fost audiată la începutul lunii februarie 2019 la Parchetul General în dosarul privind imobilele familiei.
Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse de Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis.
În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis ar fi obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credinţă, cât şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.
Surse: Realitatea, Capital
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
