Procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, în dezbatere publică
Ministerul Administrației și Internelor supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre ce întregeşte procedura de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere cu reglementări vizând examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere din categoria AM (mopede), respectiv procedura de examinare în traseu a conducătorilor de vehicule din categoria A, A1, şi A2.
Potrivit proiectului de act normativ, promovarea probei teoretice (calificativul ”admis”) permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică; în cazul nepromovării probei practice (calificativul ”respins”), aceasta poate fi reluată, fără susţinerea probei teoretice, după cel puţin 15 zile de la data obţinerii calificativului şi prezentarea dovezii efectuării a 6 ore de pregătire practică.
Susţinerea probei practice se realizează astfel:
a) numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM;
b) în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A;
c) numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv.
Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM, care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate, se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi.
Totodată, la susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.
Persoanele interesate cu privire la acest proiect de act normativ pot face propuneri și sugestii pe adresa de e-mail [email protected], în termen de 10 de zile. Textul documentului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet a MAI.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]