Sport

Probleme majore pentru CS Zlatna!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După ce a refuzat propunerea unei colaborări serioase cu Europa Alba Iulia, divizionara terţă de pe Ampoi acuză din plin problemele. Primul joc de verificare al verii a fost un eşec, 3-4 (2-3), goluri Cos. Simtion – două şi P. Dârjan, pe teren propriu, cu Cuprirom Abrud. Antrenorul Marcel Rusu nu este decis să se implice, ba chiar foarte aproape să dezerteze întrucât lotul nu are decât 8-9 jucători şi nu se poate încropi un unsprezece de start la Ungheni, în meciul de mâine! Portarul Ov. Barna a anunţat că nu se mai prezintă, Benga preferă Viitorul Sântimbru, alte noutăţi numindu-se P. Dragomir (mijlocaş, Sevişul Şelimbăr) şi Stoica (portar, Seso Câmpia Turzii). Cum este extrem de puţin timp la dispoziţie pentru a efectua legitimări, există premizele unei neprezentări în etapa inaugurală, sau a unei prezenţe formale pentru a bifa jocul. Situaţia este foarte critică pentru aurari din pricina întârzierii cu care s-au demarat lucrurile, iar CS Zlatna riscă chiar să abandoneze Liga a III-a, să nu se înscrie în eşalonul terţ, unde a fost reprimită de curând, după ce retrogradase… (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult